Botoşani: Revista presei locale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi în presa locală puteţi citi despre situaţia dramatică de la Poliţia Comunitară care nu va avea bani pentru desfăşurarea activităţii până la sfârşitul anului, despre executarea silită de la Spitalul Judeţean şi ce alcoolemie avea primarul comunei Drăguşeni când a comis accidentul.

Primarul de Drăguşeni, Neculai Cucu, era băut când s-a răsturnat cu maşina

Primarul de Drăguşeni, Neculai Cucu, avea o alcoolemie în singe de 0,55 la mie în momentul în care s-a răsturnat, marţi, cu Dacia Papuc personală pe drumul care leagă Drăguşeni de Coţuşca. Probele de sânge recoltate la cererea Poliţiei Rutiere au indicat că primarul se afla sub influenţa alcoolului. El a rămas fără permis pentru 90 de zile, dar s-a ales şi cu o amendă.

Sursă: www.botosaninews.ro
..........................
Spitalul Judeţean, executat silit de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate pentru o datorie de 30 miliarde lei

Spitalul Judeţean, executat silit de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate. Motivul îl reprezintă un debit de 30 miliarde lei neachitat de aproape patru ani de unitatea spitalicească. Rodica Huţuleac, preşedinta CJAS, a declarat că în momentul de faţă a solicitat procedura de executare silită a celei mai mari unităţi spitaliceşti din judeţ şi urmează ca pe parcurs să se vadă cum se va concretiza aceasta. "Deocamdată avem hotărâre definitivă şi am cerut Tribunalului Botoşani aprobarea pentru declanşarea procedurii de executare silită a Spitalului Judeţean", a adăugat Rodica Huţuleac.

Sursă: www.botosaninews.ro
...................................
Bolnav psihic prins între gratiile ferestrei, în încercarea de evadare

Conducerea Spitalului de Psihiatrie din Botoşani şi personalul de pază al unităţii a intrat în alertă maximă ieri, când un bolnav a încercat să fugă, smulgând pur şi simplu gratiile de fier de la geam. Bărbatul a fost observat la timp de personalul care asigura paza unităţii, asta înainte să se producă o nenorocire cu pacientul. Reprezentanţii spitalului spun că este pentru prima dată când se confruntă cu un astfel de caz.

Sursă: www.evenimentuldebotosani.ro
………………………..
Poliţiştii comunitari au ajuns la fundul sacului
Poliţia Comunitară este descoperită financiar până la sfârşitul anului. Anul acesta, pentru asigurarea funcţionării Poliţiei Comunitare s-au alocat fonduri în procent de 75,8% faţă de necesarul pe 2009. De asemenea, un alt capitol deficitar din punct de vedere financiar este la transporturi, unde bugetul alocat iniţial pentru subvenţia la transportul în comun de călători este insuficientă până la sfârşitul anului. Şi pentru iluminatul public sumele alocate nu ajung.

Sursă: www.evenimentuldebotosani.ro
...............
Angela Curelariu a prejudiciat Protecţia Copilului cu 11.000 de lei
Până la recuperarea prejudiciului adus instituţiei, fostului director executiv al Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Angela Curelariu, i se va opri lunar, potrivit legii, o treime din salariu. În acest fel, conducerea actuală a Direcţiei speră să recupereze cei aproape 11.000 de lei, bani cu care Curelariu a plătit în plus, faţă de preţurile de piaţă de la acea dată, furnizorul de la care s-a aprovizionat cu legumele şi fructele pentru sezonul de iarnă.

Sursă: www.jurnaluldebotosani.ro

Botoşani



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite