Botoşani: Revista presei locale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele mai importante titluri ale zilei

Absolvenţii de şcoli generale vor începe completarea fişelor de înscriere în licee de pe 18 iunie

Elevii pot opta pentru licee dintr-un singur judeţ. Această perioadă ia sfârşit pe 25 iunie, iar pe 3 iulie va avea loc repartizarea propriu-zisă. Listele cu elevii admişi la liceu vor fi afişate o zi mai târziu de unităţile de învăţământ gimnazial de care au aparţinut. După repartizare, în intervalul 6 - 16 iulie, se depun dosarele de înscriere. Candidaţii care nu vor face acest lucru vor fi consideraţi retraşi. Cei care nu au reuşit să intre la liceu în prima repartizare computerizată se pot înscrie, între 6 şi 10 iulie la o a doua etapă a admiterii. O a treia etapă a admiterii este programată între 1 august şi 12 septembrie.
Scrie www.botosaninews.ro

Francezul Nicolas Blithikiotis a luat premiul "Petru Creţia" la Botoşani

Cetateanul francez de origine greacă Nicolas Blithikiotis este câştigătorul ediţiei din acest an a Premiului "Nicolae Creţia", acordat pentru cercetare literară. El a fost considerat un adevarat sprijin pentru opera lui Eminescu, după ce a tradus poeziile în franceză. Nicolas Blithikiotis este născut în Grecia, însă a copilărit în Botoşani, terminând studiile universitare la Bucureşti. Premiul, acordat de Memorialul Ipoteşti, este unul dintre cele mai preţioase distincţii acordate la Botoşani. Preşedintele juriului este Valentin Coşereanu, directorul Memorialului. Nicolas Blithikiotis nu a fost prezent la decernarea premiului, care a avut loc sâmbătă, la Ipoteşti, în cadrul Zilelor Eminescu.

Scrie www.botosaninews.ro

Maşina unui botoşănean, implicată într-un scandal cu trafic de droguri în Suceava

Mai mulţi tineri care încercau să vândă în jur de 2,5 kilograme de heroină au fost reţinuţi, ieri după-amiază, de poliţiştii şi procurorii din cadrul structurilor de combatere a crimei organizate din judeţul Suceava. Flagrantul a avut loc în parcarea Iulius Mall Suceava, ieri după-amiază, în jurul orei 16.00. Traficanţii se aflau într-un autoturism VW cu numere de Botoşani, BT 04 EBC. Pentru că unul dintre ei a încercat să fugă, oamenii legii au fost nevoiţi să tragă mai multe focuri de armă în plan vertical.

Mai multe detalii pe www.stiri.botosani.ro

Botoşani



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite