Botoşani: Autocar cu fotbalişti blocat în faţa Primăriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Botoşani: Autocar cu fotbalişti blocat în faţa Primăriei
Botoşani: Autocar cu fotbalişti blocat în faţa Primăriei

Echipa tulceană Săgeata Stejarul a sosit ieri după- amiază la Botoşani pentru un meci cu echipa locală. Partida va avea loc astăzi la ora 11.00 pe Stadionul Mnicipal. Deplasarea formaţiei a

Echipa tulceană Săgeata Stejarul a sosit ieri după- amiază la Botoşani pentru un meci cu echipa locală. Partida va avea loc astăzi la ora 11.00 pe Stadionul Mnicipal. Deplasarea formaţiei a început cu stângul. Şoferul autocarului a parcat în apropierea Primăriei, într-o zonă unde sunt montate indicatoare prin care se interzice oprirea. În timp ce sportivii se cazau la hotel, reprezentanţii firmei Hi Speed Recovery au blocat roţile autocarului oaspeţilor.

„Dacă au parcat neregulamentar era normal să fie blocate roţile. Nu contează că e autocarul echipei Săgeata Stejaru sau orice altă maşină. Sunt indicatoare cu oprirea interzisă în zonă şi nu trebuiau să parcheze“, a spus Iulian Juncanaru, administratorul firmei Hi Speed Recovery. Reprezentanţii echipei tulcene au fost sesizaţi de către angajaţii hotelului că roţile autocarului au fost blocate.

„E o prostie ce se întâmplă“

Rapiditatea cu care maşina a fost blocată i-a uimit pe oaspeţi, care urmau să plece la stadion pentru ultimul antrenament. „Am oprit să mâncăm, după care mergem la antrenament. E o prostie ce se întâmplă“, a spus Vasile Cealicu, şoferul autocarului. Administratorii firmei Hi Speed Recovery spun că vina aparţine în totalitate şoferului autocarului, care a ignorat indicatoarele din zonă.

Roţile au fost deblocate la un sfert de oră, după ce reprezentanţii echipei tulcene au achitat amenda. Este pentru prima dată de la intrarea în vigoare a regulamentului privind parcarea în muncipiul Botoşani când  reprezentanţii firmei Hi Speed Recovery blochează un autocar. Firma nu deţine echipamentul necesar pentru ridicarea unor astfel de autoturisme.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite