Prefectul de Botoşani se pregăteşte să bea şampanie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Drumul de la Dealu Mare este gata
Drumul de la Dealu Mare este gata

Vezi care este motivul bucuriei şi realizarea ce merită sărbătorită

Prefectul judeţului Botoşani a vizitat marţi din nou şantierul de la Dealu Mare, de pe DN 29D. Acesta a constatat că lucrările s-au desfăşurat după graficul promis. Astfel, lucrările de taluzare au fost finalizate, fiind pus şi stratul de balast. De asemenea, pe partea stângă în sensul de urcare, au fost montaţi şi parapeţii direcţionali. Urmează montarea parapeţilor pe cealaltă parte şi aşezat stratul de piatră spartă, după care se va da drumul la circulaţie pe varianta respectivă.

„Sunt mulţumit faţă de cum s-a lucrat. Pare că de această dată lucrarea este temeinică. Am cerut ca până la căderea zăpezii să se circule pe noua variantă şi se pare că firma constructoare va îndeplini această cerinţă. Chiar dacă lucrarea este contractată de CNADR, prin aceste vizite periodice am să pun o presiune pe constructori, astfel încât la iarna să nu fim nevoiţi să folosim tot varianta veche a drumului, care este sub orice critică", a declarat prefectul Cristian Roman, marţi după vizita la Dealu Mare.

„Cred că într-o săptămână punem şi piatra spartă şi după aceea dam drumul la circulaţie pe varianta asta. Prognoza vremii e favorabilă, finanţare există şi nu văd ce ne-ar putea împiedica să finalizăm ce ne-am propus pentru acest an. Porţiunea de drum respectivă rămâne în administrarea constructorului şi dacă pe perioada iernii se va comporta bine, la primăvară urmează asfaltul", a declarat la rândul său directorul Secţiei Drumuri Naţionale, Liviu Mihalache.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite