Portret/ Constantin Bichir, matematicianul cu suflet de poet
0
Profesorul de matematică din Darabani este pasionat de pictură, sculptură, poezie, dar este şi un împătimit al artei fotografice. Profesorul Constantin Ionel Bichir predă matematica la Grupul Şcolar Darabani. Cu toate că este un pedagog al ştiinţei exacte, uimeşte prin cultura pe care o are.
Înclinaţia către artă o moşteneşte de la tatăl său, inginer de profesie, care preda vioara la şcoala normală din localitatea natală, Bârlad. A optat să lucreze la Darabani în anul 1977, ghidându-se după harta României. A crezut că linia roşie de pe hartă care traversa oraşul reprezenta calea ferată.
S-a înşelat, era doar şoseaua. Cu toate acestea, s-a ataşat rapid de aceste locuri, pe care le consideră adevărata sa casă.
Un vis l-a oprit să plece
A avut o tentativă de a pleca la Botoşani în 1997, când a promovat examenul pe post la Şcoala nr. 5 din municipiu. „Cu o noapte înainte de a pleca la Botoşani am avut un vis în care alunecam în mocirlă şi un înger strălucitor mi-a întins o scară pe care am urcat şi am găsit apoi drumul spre casă. După ce am primit acest semn divin am fost convins că locul meu este la Darabani şi nu în altă parte“, a declarat profesorul poet. Legat de vis, a scris mai târziu poezia „Scara”.
A fost nevoit să meargă la Bucureşti la Ministerul Învăţământului şi să facă demersuri complicate pentru a reprimi postul de la Darabani. Acum locuieşte într-o cameră pe cât de simplă, pe atât de încărcată cu amintiri şi sentimente. Profesorul are un „altar al creaţiei“, compus dintr-o bibliotecă ticsită de cărţi, înconjurate de picturile şi sculpturile sale, creaţii care reprezintă oglinda sufletului său. Fiecare este un crâmpei din viaţa sa. Nimic nu este întâmplător. Aici se află „expoziţia“ vieţii sale. Iubirile sale, copiii, bunătatea şi gingăşia bunicii care l-a crescut, se regăsesc în operele sale.
A organizat câteva expoziţii cu lucrările sale, dar spune că de fiecare dată a fost mai mult o corvoadă, decât o împlinire. Stătea mereu cu frica-n sân, să nu-i dispară vreun exponat. De câştiguri materiale, nici nu putea fi vorba.
A investit în propriile cărţi
Deşi scrie poezii, nu-i plac poeţii şi n-are un poet favorit. Spune că aceştia sunt o specie aparte, martiri în ringul artei. „Poeţii sunt cei care suferă pentru poezia lor. Nu poţi să produci ceva de valoare în viaţă decât prin suferinţă“, susţine profesorul-artist.
Nu ştie care sunt condiţiile de aderare la Uniunea Scriitorilor din România, pentru că nu l-a interesat niciodată, chiar dacă acest lucru i-ar putea rotunji veniturile. Nici nu concepe să câştige bani din poezie. Cu toate că ar avea nevoie de ei pentru a tipări următoarele două cărţi. De altfel, vrea
să-şi folosească toate economiile pentru a publica o culegere de matematică pentru clasele IX-XII şi volumul de poezii „Căderea Sarmisegetuzei“.
Zeiţa Fortuna nu a fost tot timpul un aliat al său, în viaţă. A trecut prin multe, care i-au lăsat „o inimă goală, un tot să cuprindă“. Dar poate cel mai mult a suferit în urma pierderii unor caiete cu aproximativ 1.100 de poezii scrise în tinereţe.
„Mai am nevoie de o viaţă de om pentru a reface acele poezii. Aş oferi în orice moment 10.000 de lei pe acele caiete“, ne-a declarat artistul. Un lucru este sigur: poetul nu va putea fi înfrânt, niciodată. Pentru că opera sa va fi întotdeauna câştigătoare. Deoarece este veşnică. Întruchipând toată viaţa sa, cu bucuriile şi tristeţile ei. Aceasta reprezintă unica sa zestre.
Poezie
„Oricum, lucirile s-or stinge,
Că nu eşti azi, n-ai fost nici ieri,
Doar amintirea nu s-o frânge,
De asfinţitele dureri!“
Profil
Născut: 21 ianuarie 1953, Bârlad.
Studii: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“, Iaşi.
Familie: Este căsătorit, are trei copii.
Întrebări şi răspunsuri
De ce nu aţi plecat din Darabani?
Îmi place liniştea. Prefer oraşele mici, cu oameni puţini şi simpli, fără trafic şi fără gălăgie.
Ce planuri de viitor aveţi?
Mi-aş dori să-mi revăd mama. Nu am mai văzut-o de 15 ani. Ea s-a mutat la Bucureşti şi nu mai am adresa.
Ce-i place
Un elefant. Când era copil, Contantin Ionel Bichir a primit cadou de la mama sa un elefant de pluş. Şi acum îl are şi ocupă un loc de cinste printre obiectele preferate de artist.
Ce nu-i place
Orice este făcut „de mântuială“. Nu suportă lucrurile făcute în grabă, cu defecte. În opţiunea profesorului de matematică, obiectele reflectă profesionalismul celor care le-au făcut.
Se încarcă comentariile...
