Portret/Marina Mihalenco: Profesoara de pian din Siberia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marina Mihalenco s-a născut în inima Asiei, a emigrat mai întâi în Republica Moldova, apoi a venit în Botoşani, unde este profesor la Liceul de Artă.

Născută în Siberia, Marina Mihalenco şi-a petrecut prima parte a vieţii într-un orăşel din Republica Moldova, unde s-a mutat cu părinţii după ce aceştia au părăsit ţinuturile aspre şi geroase din Siberia şi s-au stabilit în Basarabia, unde aveau câteva rude.


În copilărie, în familia Marinei muzica era pusă pe primul plan. Tatăl său, Nicolae, era un instrumentist cunoscut în cercurile de prieteni pentru măiestria cu care cânta la baian, un tip de acordeon rusesc.


Tatăl ei cânta foarte bine la armonică


Îmi amintesc cum în fiecare duminică în casa noastră se adunau rude şi prieteni şi îl rugau pe tata să cânte la armonică. Îmi plăcea atmos-fera veselă şi buna dispoziţie pe care o crea muzica“, îşi aminteşte Marina Mihalenco. De aici a plecat pasiunea ei pentru notele muzicale. Pianul l-a ales pentru că i-a plăcut întotdeauna să asculte Chopin şi Rachmaninov. După liceu, şi-a perfecţionat interpretarea la pian la Facultatea de Pedagogie Muzicală din Republica Moldova. După absolvire, Marina Mihalenco a fost profesor de pian pentru aproape 20 de ani la câteva şcoli din raionul Drochia din Republica Moldova.


După căderea comunismului şi dezmembrarea URSS, a urmat o perioadă grea în care profesorii nu-şi mai primeau aproape deloc salariul. Atunci s-a hotărât, împreună cu soţul ei, să-şi încerce norocul în altă parte.


Îi atrage pe elevii din Botoşani către pian


N-a plecat prea departe pentru că nu voia să-şi lase părinţii fără niciun ajutor. Ajunsă în Botoşani, Marina Mihalenco s-a angajat la Liceul de Arte ca profesor suplinitor. Talentul, dar şi răbdarea cu care predă la ore, a atras tot mai mulţi elevi către studiul pianului. „Niciun copil nu este muzician înnăscut. Trebuie să ai multă răbdare şi, mai ales, trebuie să-i faci să iubească muzica şi instrumentul la care cântă“, povesteşte Marina Mihalenco.
Luptă cu plafonarea


Profesoara de pian îşi împarte timpul între şcoală şi familie. Felul ei răbdător de a preda îi face pe elevii săi să vină cu drag la orele despre operele lui Chopin şi geniul lui Beethoven. „Nu consider însă că am învăţat destul. După ce ajung acasă, chiar dacă sunt foarte obosită, nu mă pot opri să nu mai cânt şi eu câteva acorduri. Mă ajută să mă perfecţionez“, încheie Marina Mihalenco.

întrebări şi răspunsuri


Este adevărat că un pianist trebuie să aibă degete lungi pentru a cânta bine?
Da, este oarecum o condiţie, dar nu este obligatorie. Sunt mulţi oameni care au talent şi au reuşit să aibă un repertoriu bun chiar dacă nu aveau degete foarte lungi, cum au de obicei pianiştii. Contează mai mult cum simţi muzica. Dar dacă ai mâinile potrivite este un avantaj.


Poate fi înlocuit pianul cu un instrument electronic cu clape?
Se poate cânta ocazional şi la un astfel de instrument şi poate să-ţi iasă bine. Dar adevărata măiestrie se poate vedea doar la un instrument mecanic, aşa cum erau cele la care au cântat Franz Liszt sau Ceaikovski.

ce-i place
Îi place să danseze şi să meargă la sala de fitness pentru a se menţine în formă. În timpul liber citeşte şi urmăreşte documentare. Îi place croitoria, iar multe din hainele sale sunt creaţii proprii. De asemenea, îi place să joace şah.

ce nu-i place
Detestă prostia, oamenii îngâmfaţi şi orgolioşi. Nu-i plac mâncărurile grase şi o deprimă zilele de toamnă târzie.

profil
născută. 6 septembrie 1962, Tiumeni, Rusia.
studii. Facultatea de Pedagogie Muzicală, Republica Moldova.
familie. Este căsătorită, are un copil.

Botoşani

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite