Portret/Andreea Prisacariu: „Copiii sărmani trebuie ajutaţi de noi ceilalţi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andreea Prisacariu
Andreea Prisacariu

La doar şapte ani, botoşăneanca dansează, cântă, joacă în filme pentru copii şi se implică în ajutorarea familiilor nevoiaşe. Recent, şi-a lansat primul album. Abia învaţă să scrie şi să citească, dar şi-a găsit un loc în lumea artistică.

La numai şapte ani, Andreea Narcisa Prisacariu cântă, dansează, joacă în filme pentru copii şi se implică în ajutorarea familiilor nevoiaşe.

De primele aplauze s-a bucurat acum doi ani, la o serbare organizată la grădiniţă. A cântat cunoscuta piesă „La oglindă“ şi a avut un succes extraordinar. „Atunci educatoarea mea le-a spus părinţilor că ar trebui să mă încurajeze să merg mai departe, la concursuri de muzică“, spune micuţa artistă.

Şi-a lansat primul album

Şi aşa s-a întâmplat. Câteva luni mai târziu, Andreea s-a alăturat grupului muzical Vivat Veselia. La doi ani de la debut, fata are deja în palmares premii importante la concursuri naţionale şi judeţene. Locul I obţinut anul trecut la concursul  „Piticot - Micul creator“, trofeul Festivalului „Mică floare, mică stea“, dar şi premiul al II-lea la Festivalul „Micul Prinţ“, câştigate anul acesta, sunt doar o parte din realizările micuţei artiste. Cu câteva zile înainte de Crăciun, Andreea Prisacariu şi-a lansat primul CD , denumit „Vreau să ajung artistă“, care conţine 11 din piesele sale preferate.  

Marea pasiune a Andreei este muzica şi cariera lui Michael Jackson. A crescut pe ritmurile muzicii regelui pop. „Michael Jackson a fost un rege. Îmi place muzica lui, cum se îmbrăca şi cum dansa. Este idolul meu şi cred că aşa ar trebui să fie un artist adevărat“, mărturiseşte Andreea, care a dansat alături de colegii săi de trupă pe ritmurile „Thriller“ la multe emisiuni televizate şi concursuri.

Cochetă şi mereu în tendinţe, Andreea este foarte atentă la imaginea ei. Visează să urce pe podiumuri la marile prezentări de modă şi să devină un manechin. Până atunci, exersează paşii şi ţinuta la cursurile de modeling.

Micuţa cu păr bălai şi ochi albaştri a câştigat anul acesta locul II la Mini Miss Top Models şi a intrat în preselecţia naţională. Andreea Prisacariu cochetează şi cu actoria. Avea cinci ani când a jucat în filmul pentru copii „Pădurea albastră“, regizat de Dumitru Lupu.

În ciuda programului foarte încărcat, artista nu neglijează şcoala şi crede că talentul fără muncă nu valorează ceva. „Sunt organizată şi am timp pentru toate. În catalog am numai „foarte bine“ pentru că şcoala rămâne pe primul loc. Restul e plăcere şi pasiune“, crede Andreea.

Participă la acţiuni caritabile de peste un an

De mai bine de un an, Andreea, alături de colegii săi din grupul Vivat Veselia, se implică în acţiuni caritabile.

„Am întâlnit copii foarte săraci, care abia aveau ce mânca. Le-am dăruit o parte din jucăriile mele preferate ca să-i fac puţin mai fericiţi. Copiii sărmani trebuie ajutaţi de noi ceilalţi, care am fost puţini mai norocoşi“, încheie micuţa artistă.

Profil

Născută: 5 august 2002, Botoşani.
Studii: Elevă în clasa I la Şcoala Generală nr. 8, Botoşani.
Familie: Are un frate de 2 ani şi jumătate.

Întrebări şi răspunsuri

Ce simţi când te aplaudă publicul?
Simt un gol în stomac, dar şi o mare bucurie. Este plăcut să fii acolo sus pe scenă, iar lumea să te asculte şi să te privească. Te simţi ca o prinţesă. 

Dincolo de artă, ce te vezi făcând atunci când vei fi mare?
Cred că mi-ar plăcea să fiu medic, să pot alina suferinţele oamenilor bolnavi. Încă nu m-am hotărât în ce domeniu voi profesa, dar am timp. Sunt abia în clasa I.

Ce au spus colegii tăi când ţi-ai lansat primul CD?
M-au întrebat dacă trebuie să-mi dea bani. Le-am spus că primul meu CD este cadoul oferit lor de Crăciun. Sper să le placă şi să-l asculte alături de familiile lor.

Ce-i place
Îi place să fie cochetă. Petrece foarte mult timp la oglindă şi are grijă să fie mereu la modă. Michael Jackson este artistul preferat al micuţei. Andreea adoră să petreacă timpul alături de frăţiorul ei, căruia îi cântă zi de zi din repertoriul personal.

Ce nu-i place
Somnul la amiază, dar şi regulile stricte impuse de părinţi sunt câteva dintre lucrurile care îi displac. Minciuna şi nepăsarea unora dintre semenii săi o întristează pe Andreea, care se implică de un an în acţiuni de ajutorare a familiilor nevoiaşe.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite