Botoşani: Echipa lui Cristi Popovici a terminat sezonul pe locul 5

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi în iarnă FC Botoşani era ameninţată cu retrogradare, gruparea locală a avut un retur bun reuşind să se claseze în finalul campionatului pe locul cinci.

FC Botoşani a avut unul din cele mai bune retururi de campionat din istoria recentă reuşind să salveze un sezon ce părea dezastruos. Cu Cristi Popovici pe bancă şi cu Ştefan Apostol în teren, FC Botoşani a urcat de pe locul 13 până pe 5 terminând sezonul cu o victorie la Suceava.
„A fost un meci disputat,în care ambele echipe au avut o evoluţie bună. În plus, cele două galerii au făcut o atmosferă de derby. Mă bucur că am câştigat şi că am reuşit să terminăm pe locul cinci în clasament. Echipa a avut un retur bun şi îi felicit atât pe jucători cât şi pe antrenori pentru ce au realizat în retur”, a spus Cornel Şfaiţer.

„La lotul pe care îl avem, consider că acest loc cinci este unul meritat. Dacă aveam parcursul din retur şi în turul campionatului, cu siguranţă terminam sezonul pe locul doi”, a adăugat oficialul botoşănean.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite