Poliţiştii comunitari muncesc şi la privat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţii din subordinea municipalităţii lucrează cot la cot cu angajaţii firmei Hi Speed Recovery (HSR), care ridică maşini. Botoşănenii au sesizat faptul că poliţiştii municipalităţii patrulează împreună cu angajaţii firmei private, în loc să asigure paza în oraş.  

 Zilnic, 15 persoane reclamă faptul că agenţii de pază se plimbă în maşinile celor de la HSR în căutarea şoferilor indisciplinaţi. Deşi aceste plângeri sunt cunoscute şi la vârful Poliţiei Comunitare, şefii instituţiei par să fie rupţi de realitate.

„De la 1 ianuarie 2010 şi până în momentul de faţă nu s-a circulat cu cei de la HSR. Agentul are maşina Poliţiei Comunitare şi intervine doar când este solicitat“, a declarat Ioan Onuţu, şeful Poliţiei Comunitare. Acesta a mai menţionat că poliţiştii comunitari care sunt prinşi în maşinile firmei private vor fi pedepsiţi.

Agenţii riscă sancţiuni

„Dacă un agent este prins în maşina HSR este sancţionat până la neglijenţă în îndeplinirea atribuţiunilor în serviciu şi, în funcţie de gravitate, se poate propune şi concedierea agentului“, a mai spus Onuţu.

În afara faptului că Poliţia Comunitară rămâne fără forţe de ordine, în timp ce agenţii vânează prin oraş şoferii indisciplinaţi împreună cu echipajele HSR, instituţia publică poate fi pusă şi la plata serviciilor efectuate de firma de ridicat maşini. „Zonele în care firma Hi Speed Recovery îşi desfăşoară activitatea trebuie semnalate prin indicatoare speciale, care să anunţe acest lucru. Aceste indicatoare de ridicat maşini sunt montate doar în parcările concesionate de HSR. Şoferii care s-au trezit cu automobilele ridicate din alte zone ale oraşului pot da în judecată firma şi la primul termen primesc şi sentinţa favorabilă“, a declarat Cezar Constantiniu, jurist.

200 de procese pentru HSR

Potrivit acestuia, agenţii Serviciului Poliţiei Rutiere cunosc aceste prevederi legale şi se feresc să semneze procesele verbale de constatare a acestor infracţiuni, însă poliţiştii comunitari semnează fără nicio ezitare. „Cum este posibil ca un poliţist comunitar care nici măcar nu are permis auto să semneze un proces verbal prin care să se dovedească o încălcare a regulamentului auto?“, s-a arătat indignat juristul.

În prezent, Hi Speed Recovery este dată în judecată de peste 200 de cetăţeni, procese pe care riscă să le piardă din cauza lipsei acestor indicatoare auto.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite