Botoşani: Părinţii, zgârciţi la cumpărăturile pentru şcoală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Botoşănenii se plâng de preţurile mari ale rechizitelor şi-şi drămuiesc banii cu atenţie

Părinţii ar avea nevoie de minimum 500 de lei ca să-i echipeze pe cei mici pentru prima zi de şcoală.

Chiar dacă mai este  doar o săptămână până la începutul anului şcolar, reprezentanţii librăriilor spun că vânzările de rechizite sunt mici, comparativ cu anii anteriori. „Acum am comandat jumătate din marfă, faţă de toamna lui 2008“, a declarat o vânzătoare de la librărie.

Dacă anul trecut părinţii cumpărau chiar de la sfârşitul lui august cele necesare copiilor la şcoală, acum magazinele de profil sunt aproape pustii. Botoşănenii spun că „o sumă decentă“ pentru a se încumeta să iasă la cumpărături ar fi 500 de lei. Pentru copiii din clasele primare, mai bine de un sfert din sumă se duce pe uniformă.

„Costumul pentru şcoală“ ajunge la cel puţin 150 de lei. În plus, părinţii trebuie să o înlocuiască anual, întrucât cei mici sunt în creştere. „Sunt şi caietele speciale de cumpărat obligatoriu, de la şcoală, precum şi manualele. În fiecare an, altele noi”, mai adaugă o mamă.


Un ghiozdan simplu costă în jur de 50 de lei, însă sunt şi cele cu perniţă protectoare pentru spate, care îi fac pe părinţi să dea în plus încă 100 de lei. Dar, pentru a mai scăpa de cheltuieli, mulţi dintre ei cumpără ghiozdanul doar o dată la doi-trei ani.


„Cam 1.000 de lei
de copil mă ajunge totul“


Cele mai ieftine caiete, dictando, costă 60 de bani, iar cele studenţeşti în jur de 3 lei. Se adăugă şi blocul de desen, plus acuarelele, iar noul an şcolar le mai scoate celor mari 50 de lei din buzunar.


Pentru cei cu dare de mână, penarul se transformă într-o adevărată „trusă de ajutor“, la preţul de 30 de lei. Are riglă, până la cinci pixuri diferite, carioci, creioane şi radieră. De pe lista de cumpărături nu trebuie scoase manualele şi culegerile recomandate de profesori. „Cam 1.000 de lei de copil mă ajunge, dar ştiţi cum e, socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg. De obicei, dau mai mult“, spune Monica Irimescu, mamă a trei copii. 


Majoritatea elevilor vor să arate cât mai bine în prima zi de şcoală. De aceea, alţi bani se duc pe îmbrăcăminte. Un trening simplu, cumpărat din magazinele din centrul vechi, este 65 de lei, în caz că nu se ţine cont de marcă. Pantofii şi papucii sport au preţuri care pornesc de la 40 de lei. Unii părinţi spun că merg în hipermarket-urile din Suceava pentru ofertele promoţionale, lucru care duce la economisirea unor bani.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite