PORTRET/ Mariana Mătrescu - Luptă cot la cot cu bărbaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După 24 de ani petrecuţi într-o fabrică, unde a lucrat ca bobinator de motoare electrice, Mariana a ajuns bucătar profesionist.

În copilărie, Mariana Mătrescu era mai apropiată de şuruburi decât de oalele de mâncare. Avea cinci fraţi şi, fiind singura fată din familie, a vrut să fie la fel ca ei. Fiind foarte ataşată şi de tatăl ei, copila de atunci a prins mai degrabă plăcerea lucrului cu şurubelniţa şi patentul, decât gătitul.


„Să ştiţi că şi în ziua de astăzi eu sunt cea care repară prin casă când se strică o clanţă, o priză sau când trebuie schimbat un bec. Aşa am fost eu dintotdeauna. Probabil apropierea de tatăl meu, dar şi competiţia cu cei cinci fraţi, m-au făcut mai puternică, mai băieţoasă“,
susţine botoşăneanca.

24 de ani la strung
În 1980, după ce a terminat liceul de profil electrotehnic, Mariana a fost repartizată la Întreprinderea Vulcan Bucureşti, unde a lucrat la o maşină de frezat. Doi ani mai târziu, la insistenţele părinţilor, s-a întors la Botoşani şi a început lucrul la una din întreprinderile mecanice care funcţionau aici. Timp de 24 de ani femeia a lucrat ca prelucrător prin aşchiere şi bobinator de motoare electrice, cot la cot cu colegii ei, majoritatea bărbaţi.

„Eu am încercat întotdeauna să fiu egală cu bărbaţii şi de-aceea tot timpul m-am înţeles bine cu ei. Mai degrabă preferam să lucrez într-un colectiv de bărbaţi decât de femei, probabil şi pentru că am trăit într-o familie cu 5 fraţi şi eu, la rândul meu, am avut tot 3 băieţi“, a spus Mariana. 

Bucătăreasă de nevoie
În 2005, din cauza restructurărilor din fabricile botoşănene, s-a gândit că ar trebui să-şi schimbe meseria. I-a ieşit în cale un anunţ unde se făceau angajări la un restaurant cu specific italian. A fost selectată şi, în scurt timp, ea s-a integrat ca şi cum ar fi gătit de când lumea. „Bine, mie îmi şi plăcea să gătesc, aşa că nu era chiar o noutate absolută. Numai că acasă găteam mai mult feluri tradiţionale, nu mâncăruri complicate. Dar am învăţat repede şi m-am adaptat la toate cerinţele“, a adăugat Mariana Mătrescu.

Acum, la nici patru ani de când şi-a descoperit noua vocaţie, Mariana Mătrescu este una din cele mai apreciate bucătărese din oraş. Pe lângă sarmale, salate şi ciorbe, a învăţat să facă şi feluri de mâncare mai pretenţioase, gen spaghete cu fructe de mare, viţel fiert în vin cu sos de maioneză şi ton sau alte delicatese de pe alte meleaguri.

Singurul regret este că nu s-a apucat de bucătărie măcar cu 20 de ani mai repede. „Îmi place enorm ceea ce fac acum şi o fac cu tragere de inimă. Cred că am şi acel talent pentru bucătărie de care are nevoie un bun bucătar. Să ştiţi de la mine că, pentru a fi bun cu adevărat, trebuie să pui în farfurie şi puţin suflet. Abia atunci ceilalţi te apreciază în mod deosebit“, a încheiat femeia.

Profil
Născută. 5 august
1962, Botoşani.
Studii. Liceul
Electrotehnic
din Botoşani.
Familie. Căsătorită, trei băieţi.

Întrebări şi răspunsuri
Care au fost motivele pentru care aţi ales meseria de bucătar?
Mie şi înainte îmi plăcea foarte mult să gătesc. Când pregăteam acasă mese festive, toţi mă întrebau de ce nu m-am făcut bucătar, pentru că îmi plăcea să şi ornez farfuriile şi platourile, nu numai să fac bună mâncarea. Am avut noroc deoarece se deschisese un restaurant unde se căuta personal.
Acasă mai aveţi răbdare să gătiţi după serviciu?
Da. De exemplu, pentru Înălţare, am stat până la trei noaptea şi am făcut mâncare, deşi trebuia să merg a doua zi la servici şi s-o iau de la capăt. Dar îmi place să gătesc, trebuie să recunosc, şi de aceea nu-mi vine greu să îmi fac treaba şi acasă.

Ce-i place
De câte ori are ocazia, îi place să stea în livada pe care o are la ţară. Adoră florile, are casa plină cu plante rare, printre care şi laleaua neagră. Îi place mult să stea de vorbă cu băieţii ei şi cu prietenele acestora.

Ce nu-i place
Nu-i plac minciuna, ipocrizia şi nici situaţiile conflictuale. Nu suportă gălăgia, oamenii care ţipă şi nici situaţiile în care este acuzată de ceva pe nedrept.

Botoşani



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite