PORTRET/ Felix Alexoaiei - Linişteşte găştile de cartier cu vorba

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Felix Alexoaiei
Felix Alexoaiei

Fost vicecampion naţional la box, Felix Alexoaiei este singurul botoşănean care participă la Galele K1. El susţine că „sportul l-a format pentru viaţă“.

Luptătorul şi-a început viaţa sportivă ca boxer încă de la 14 ani, la clubul CS Botoşani. „Prima performanţă am avut-o după un an de practicare a boxului. În câţiva ani am reuşit să fac parte din lotul naţional de box şi am ieşit de două ori vicecampion naţional“, îşi aduce aminte tânărul.

Vicecampion la profesionişti în 2001
Singura perioadă în care a trebuit să renunţe la performanţă a fost când a plecat la muncă în străinătate. Chiar şi atunci, el a continuat să se antreneze pentru a rămâne în formă. „Toată lumea pleca atunci să muncească în Occident ca să câştige bani. Cât de obosit eram după muncă, tot reuşeam să mă antrenez zilnic. Am revenit în ţară şi, în 2001, am boxat iar la Cupa României, unde am ieşit pe locul doi la categoria 91 de kilograme. Atunci mi-am dat seama că asta ştiu cel mai bine să fac, să lupt în ring“, a spus hotărât Felix Alexoaiei. De şase ani practică boxul de performanţă şi este singurul botoşănean care a  urcat în ring să lupte la Galele K1.

Antrenat de un campion mondial la qwan ki do
Pentru că luptele sunt mult mai complexe şi mai grele decât cele din ringul de box, sportivul a fost nevoit să se antreneze cu un fost campion mondial de arte marţiale şi un fost luptător în trupele speciale ale  Legiunii Străine.


Aceştia i-au devenit în scurt timp cei mai buni prieteni. „Suntem ca nişte fraţi. Gilbert Corduneanu a fost campion mondial de qwan ki do, iar Cristi Aron a luptat în Legiune. Ambii sunt maeştri în loviturile cu picioarele şi lor le datorez foarte mult pentru că am ajuns aici. Ca boxer a trebuit să învăţ să lovesc şi cu picioarele pentru a lupta în K1“, subliniază sportivul. Cea mai grea luptă din K1 a avut-o chiar la debut, când a trebuit să-i facă faţă lui Vasile Popovici, sportiv din Iaşi care are 146 de kilograme şi o înălţime de 2,11 metri.„Nu am fost deloc speriat. Am urcat în ring cu scopul de a învinge. Nu am reuşit, dar am făcut meci egal“, îşi aminteşte cu plăcere Felix Alexoaiei.

Lucrează ca bodyguard în cluburile de noapte
Banii pe care i-a câştigat din sport i-a investit într-o firmă de taxi, administrată de soţie. „Nu pot să pun cât am câştigat din K1, dar pe un singur meci am luat şi câteva mii de euro, în funcţie de sponsori“, este tot ce declară Felix despre câştigurile sale.


Pentru că nu se pricepe la afaceri, el s-a angajat ca bodyguard la o firmă de pază şi protecţie din Botoşani. „Ca  bodyguard nu am fost niciodată nevoit să intervin în forţă pentru că mi-am câştigat respectul. Când sunt solicitat să aplanez vreun conflict, toţi se liniştesc imediat când mă văd. De ceva timp nimeni nu mai îndrăzneşte să se bată în cluburile unde sunt eu. Pot să mă mândresc că am reuşit să alung fără violenţă găştile de cartier din cluburile de noapte, unde tinerii vin să se distreze, nu să se bată“, a încheiat lupătorul.

Profil
Născut. 10 mai 1975, Lunca, judeţul Botoşani.
Studii. Liceul Sportiv.
Familie. Căsătorit,
are o fetiţă.

Întrebări şi răspunsuri
Ce simţi când eşti în ring?
Nimic. Nici loviturile nu le mai simţi atunci. În acele momente nu simţi nici măcar durerea. Concentrarea este atât de mare, încât doar pe antrenor îl mai auzi. Totul este să te concentrezi asupra adversarului. O secundă de neatenţie poate duce la înfrângerea ta. Adrenalina este prea mare.
Familia ta este obişnuită să te vadă lovit ?
A fost mai greu, dar s-au obişnuit, mai ales soţia mea. Îi mulţumesc că mă înţelege şi că are răbdare cu mine. Nu a ratat niciun meci până acum şi tot timpul a fost alături de mine. Fetiţa este prea mică să o duc la meciuri şi nu prea înţelege ceea ce se întâmplă. Am poze pe calculator cu ochii umflaţi şi râdem ori de câte ori le vedem.

Ce-i place
Îmi place să duc o viaţă decentă alături de familie. Stau cât pot de mult cu fetiţa mea şi îmi place să văd că zilnic învaţă ceva nou. 

Ce nu-i place
Nu-mi place că cei din jur asociază sportivii care se luptă în ring cu bătăuşii de stradă şi golanii. Este o impresie greşită a multor oameni şi asta mă deranjează mult.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite