O sută de pompieri botoşăneni s-au luptat cu cel mai mare incendiu de anul acesta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incendiul a mistuit 5.000 de metri pătraţi de vegetaţie.
Incendiul a mistuit 5.000 de metri pătraţi de vegetaţie.

Peste 100 de pompieri militari, dar şi voluntari şi cetăţeni au acţionat pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată izbucnit duminică pe o păşune din localitatea Zlătunoaia, comuna Lunca.

Potrivit pompierilor, incendiul a fost generat cel mai probabil de un foc aprins în aer liber şi lăsat nesupravegheat. Incendiul a distrus vegetaţia uscată de pe circa 70 de hecatere şi o parte din locuinţa unui bătrân, construită la marginea satului.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani a fost anunţat despre producerea evenimentului duminică, în jurul orei 13.30.

Spre locul indicat s-au deplasat în jur de 60 de pompieri din cadrul I.S.U. Botoşani cu cinci autospeciale, 22 de pompieri voluntari şi peste 20 de cetăţeni. La sosirea gărzii de intervenţie, ardeau vegetaţia uscată şi acoperişul unei case bătrâneşti, existând pericolul ca focul să se propage la mai multe gospodării.

Extinderea focului a fost favorizată, pe de o parte de vegetaţia uscată care întreţinea arderea, iar pe de altă parte de vântul ce bătea cu putere şi işi schimba des direcţia.

Incendiul a fost localizat după mai bine de trei ore. Alte şapte ore s-a acţionat pentru îndepărtarea oricăror urme posibile de reaprindere.

Pagubele au fost estimate la 2.500 lei. Pompierii au salvat şi protejat de foc mai multe gospodării, valoarea bunurilor fiind estimată la 1.000.000 lei.

De la începutul lunii august, pe teritoriul judeţului Botoşani s-au produs nu mai puţin de 40 de incendii de vegetaţie uscată, mirişti sau resturi vegetale, care au afectat aproximativ 350 ha şi au pus în pericol viaţa oamenilor, locuinţe, obiective socio-economice, reţele de distribuţie a energiei electrice şi căi de comunicaţii.

"Aceste incendii au fost generate de acţiunile cetăţenilor pentru igienizarea curţilor, grădinilor şi terenurilor agricole. De asemenea, toate incendiile s-au datorat nerespectării legislaţiei de prevenire a incendiilor şi de mediu în vigoare. Pentru evitarea producerii unor incendii ca urmare a igienizării terenurilor prin arderea resturilor vegetale, se impune colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată", se arată într-un comunicat trimis de reprezentanţii ISU Botoşani.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite