Numărul maidanezilor s-a dublat sub ochii hingherilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit estimărilor Primăriei, numărul câinilor fără stăpân a ajuns la circa 2.000 şi continuă să crească în lipsa intervenţiei serviciului de ecarisaj.

Botoşănenilor din cartierele mărginaşe le este frică să ducă gunoiul sau se plimbe seara din cauza numărului din ce în ce mai mare de câini fără stăpân de pe străzi. „La noi, în cartierul Bucovina, numărul câinilor a crescut de vreo trei ori în această iarnă. Hingherii n-au mai trecut prin cartier de toamna trecută, iar acum copiii nu mai au voie să se joace nesupravegheaţi afară“, a declarat Elena Chişcă, locatar din zonă.


Edilii dau vina pe botoşănenii miloşi


O parte din vină o poartă şi locuitorii municipiului, spun şefii administraţiei locale, fiindcă le-au obişnuit pe animale să vină la pubelele de gunoi, unde ştiu că vor primi mâncare de la botoşăneni. „Câinii sunt protejaţi şi de persoanele fără adăpost care se adună în zonă. În această perioadă câinii sunt agresivi şi de asta am cerut hingherilor să acţioneze“, a declarat viceprimarul Florin Ghiroghiţă. Potrivit reprezentanţilor Primăriei, în prezent, în municipiu sunt aproximativ 2.000 de câini maidanezi, care pun în pericol sănătatea persoanelor cu care intră în contact zi de zi. Numărul patrupedelor continuă să crească în lipsa intervenţiei hingherilor.


Banii pentru ridicarea maidanezilor, necheltuiţi


Deşi au fost alocate fonduri pentru prinderea de pe stradă a maidanezilor, banii nu au fost cheltuiţi. Din 100.000 de lei, prevăzuţi anul trecut, firma Pavra Com, care a câştigat licitaţia pentru adunarea câinilor de pe domeniul public, a cheltuit doar un sfert. „Probabil că atât au putut să facă. Pe de altă parte, ei au început activitatea la jumătatea anului. Au avut şi probleme cu oamenii care se împotriveau ridicării câinilor. Unii hingheri au fost bătuţi de iubitorii de animale“, a mai declarat viceprimarul Florin Ghiorghiţă. Reprezentanţii firmei de ecarisaj au declarat că, de multe ori, câinii pe care hingherii îi prind sunt adoptaţi de către locatarii zonelor unde au fost capturaţi şi ulterior au fost eliberaţi înapoi pe străzi.


800 persoane muşcate de câini în 2009


Înmulţirea peste măsură a patrudepedelor a atras după sine şi creşterea persoanelor muşcate de câinii fără stăpân. Anul trecut, aproape 800 de botoşăneni au ajuns la spital pentru a face vaccin antirabic, după ce au fost atacaţi de animale. Contravaloarea tratamentelor a depăşit 250.000 de lei, sumă de două ori mai mare decât cea folosită în 2008.

Rabia este foarte periculoasă


Muşcăturile câinilor maidanezi pot cauza şi moartea persoanelor atacate, dacă acestea nu se tratează la timp. „Turbarea poate fi foarte uşor transmisă şi de animalele de companie, dacă acestea intră în contact cu alte animale de stradă la care riscul infectării este mult mai mare. În cazul neprezentării la medic în cel mai scurt timp, pacientul nu mai poate fi salvat după ce s-a instalat virusul turbării“, a spus Petre Rădăuceanu, medic la Unitatea de Urgenţe de la Spitalul Judeţean.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite