Noi împrumuturi din bănci pentru noi şantiere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şefii oraşului continuă să caute bănci de la care să se împrumute cu 30 de milioane de lei, după ce încercarea de a lua un credit de la CEC s-a soldat cu un eşec.

„Cei de la CEC nu doreau să ne crediteze pentru proiectele finanţate sută la sută din bugetul local şi de aceea am renunţat la această bancă. Nu cred că era vreun risc pentru ei dacă renunţau la această condiţie pentru că noi şi aşa nu am ajuns la gradul de îndatorare maximă impus de lege“, a precizat viceprimarul Cătălin Alexa.


Vor credite „la minut“


Prin urmare, primăria va organiza luna aceasta o licitaţie pentru contractarea unui credit la altă bancă. „Vrem să organizăm licitaţia cât mai repede, ca până la finalul lunii mai să luam banii“, a subliniat Alexa. Cu cele 30 milioane de lei, municipalitatea vrea să asfalteze străzile din centrul oraşului şi să modernizeze canalizarea pluvială în zonele unde aceasta este subdimensionată.


De asemenea, o parte din bani vor fi cheltuiţi pentru continuarea lucrărilor din centrul istoric al oraşului şi pe amenajarea unor parcări subterate în zona centrală. Municipalitatea şi-a propus să schimbe faţa oraşului, cel puţin în Centru, dar singura şansă pentru a demara aceaste proiecte este contractarea unui credit, bugetul local fiind insuficient.

Botoşani



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite