Mister de 100.000 de euro sub fileu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În doar patru luni, Botoşaniul a rămas şi fără echipă de volei în Divizia A şi fără banii alocaţi de municipalitate formaţiei. 410.000 de lei au fost repartizaţi către Pro Volei de la bugetul local şi din cel al CS Botoşani. Nimeni nu poate explica exact cum au fost cheltuiţi banii şi câţi mai sunt disponibili.

Pro Volei, singura echipă din Botoşani care activa într-o primă ligă de nivel naţional, a intrat într-un colaps financiar pe care niciun oficial din jurul clubului nu se încumetă să-l explice. 

Echipa a rămas fără antrenor şi fără toate jucătoarele titulare în condiţiile în care Primăria Botoşani i-a alocat în luna martie 300.000 de lei, iar Clubul Sportiv Botoşani a contribuit la rândul său cu 110.000 de lei la buget.


Pe 10 aprilie, formaţia a evoluat în ultimul meci al sezonului din Divizia A, după care preşedintele de onoare, deputatul Cătălin Buhăianu, a anunţat că renunţă la echipă din cauza problemelor financiare.


„Dacă e unul să sufere tare pentru echipă, ăla sunt eu pentru că eu am făcut-o. Am încercat să construiesc o echipă serioasă şi solidă“, a afirmat Buhăianu, care însă nu s-a aventurat să explice misterul dispariţiei fondurilor. Nu se mai ştie nici dacă echipa va evolua măcar în Divizia B. Nu se cunoaşte foarte clar ce bani au fost cheltuiţi şi câţi au mai rămas. „Ce am avut repartizat pe secţia de volei s-a terminat. Dacă vom avea o rectificare pozitivă continuăm, dacă nu, nu avem fonduri“, a declarat Andrei Amos, directorul CS Botoşani.

Suma alocată de la bugetul local pentru volei a fost a doua după cea repartizată către FC Botoşani. În plus, din bugetul de circa 500.000 de lei pe care l-a avut la dispoziţie în acest an, CS Botoşani a alocat 110.000 de lei pentru secţia de volei. Spre deosebire de celelalte secţii, aceasta a continuat însă să aibă personalitate juridică, în sensul că secţia de volei de la Clubul Sportiv a fost reprezentată în Divizia A de Asociaţia Clubul Pro Volei Botoşani sub denumirea CS Pro Volei. Prin acest artificiu s-a reuşit să se asigure asociaţiei un buget 410.000 de lei.


Bani „topiţi“ în câteva săptămâni


Adevăratele surprize abia de aici încep. Astfel, deşi orice unitate a statului ar trebui să îşi echilibreze bugetul pe trimestre în aşa fel încât să nu rămână descoperită din punct de vedere financiar, CS Botoşani a terminat toţi banii pe care îi repartizase către Pro Volei. Şi asta în condiţiile în care echipa a jucat ultimul meci al sezonului în luna aprilie.


„Scopul nostru principal a fost să terminăm cu bine sezonul. Ce am avut repartizat pe secţia de volei s-a terminat. Dacă vom avea o rectificare pozitivă continuăm, dacă nu, nu avem fonduri“, a declarat Andrei Amos, directorul CS Botoşani. În plus, acesta a mai spus că şi fondurile atribuite de Primăria Botoşani asociaţiei de volei s-ar fi epuizat, ceea ce înseamnă că s-ar fi cheltuit circa 100.000 de lei pe lună, deşi, cel puţin teoretic, banii ar fi trebuit să acopere necesarul întregului an.
Şi mai interesant este faptul că abia pe 23 martie Pro Volei a obţinut finanţarea de la municipalitate, iar pe 10 aprilie echipa a jucat deja ultimul meci, de unde ar rezulta că, de fapt, banii oraşului ar fi fost consumaţi în mai puţin de trei săptămâni.


De cealaltă parte, Cătălin Buhăianu, preşedintele de onoare al clubului, susţine că, de fapt, s-ar fi cheltuit doar o treime din banii alocaţi de Primărie, dar chiar şi aceasta ar însemna că în 18 zile s-au „topit“ 100.000 de lei. Reprezentanţii municipalităţii confirmă varianta lui Buhăianu, dar pun sub semnul întrebării continuarea finanţării echipei.


Echipa a rămas practic fără toate cele şase titulare. Crina Hosu, Andreea Ispas, Laura Mastahac şi sârboaicele Milica Trojanevici, Ivana Dinici şi Tijana Burmaz au părăsit clubul fără ca acesta să încaseze vreun leu de pe urma lor.


Acelaşi lucru sunt pe cale să îl facă şi Andreea Arhip, Alina Covrig şi Veronica Lupaşcu. Motivul? Se aflau la final de contract şi nu au plecat prin transfer.

Botoşani



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite