Canicula a pus în alertă autorităţile de la Botoşani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Canicula a pus autorităţile de la Botoşani în alertă
Canicula a pus autorităţile de la Botoşani în alertă

Deoarece judeţul Botoşani se află sub avertizare de cod galben de caniculă, prefectul Adrian Constantinescu a reactivat astăzi măsurile ce se impun.

Toate instituţiile implicate în prevenirea situaţiilor de urgenţă ce ar putea fi generate de temperaturile ridicate, au fost înştiinţate asupra activităţilor pe care trebuie să le realizeze în perioada imediat următoare.

Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă, Agenţia de Protecţia Mediului, Direcţia de Sănătate Publică, Sistemul de Gospodărire a Apelor, Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră sunt doar o parte dintre instituţiile şi autorităţile de a căror mobilizare depinde diminuarea efectelor caniculei din aceste zile.

Cele b 30 de măsuri vizează, printre altele, monitorizarea nivelurilor şi calităţii apei din acumulări, cursuri şi fântâni, suplimentarea personalului şi dotărilor necesare pentru acordarea primului ajutor.
Totodată se are în vedere stabilirea şi amenajarea punctelor pentru asistenţă medicală de urgenţă şi distribuirea apei potabile astfel încât să se diminueze şi

să se prevină fenomenele de deshidratare şi hipertermie. Pentru protecţia animalelor, măsurile prevăd interzicerea transportului acestora, indiferent că se face în scop comercial, pentru hrană sau tracţiune, în intervalul orar 11-19, în zilele de caniculă.

Rămâi pe botosani.adevarul.ro pentru ştiri din oraş.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite