Botoşani: Mama copilului dispărut joacă teatru cu poliţiştii (GALERIE FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânăra i-a pus pe poliţişti să scotocească în noaptea de joi spre vineri fiecare loc din cimitir după care i-a trimis la groape de gunoi a satului. Achetatorii spun că varianta omorului este mai puţin probabil şi cred că Alina Suru a dat cuiva copilul.

La o săptămână de la dispariţia Denisei, fetiţa de doi ani din Cordăreni, mama acesteia a spus că ea a omorât-o pe micuţă. Testată cu poligraful şi expertizată de psihologi la Bacău, Alina Suru a susţinut că şi-a ucis fiica şi a îngropat cadavrul în cimitirul care se află la aproximativ 100 de metri de casa în care locuieşte. După ce a revenit în sat tânăra a dat poliţiştilor mai multe piste dar de fiecare dată acestea au fost false.

„Noi credem că mama copilului ştie ceva şi că ne minte. Am adus la audieri mai mulţi suspecţi care sunt audiaţi. Avem în teren mai multe echipaje care face verificări. Ne duce pe piste false de fiecare dată şi noi suntem obligaţi să le verificăm. Am căutat toată noaptea în cimitir. Dimineaţă am reluat pe lumină săpăturile şi de fiecare dată se dovedeşte că ne-a minţit”, spune Adrian Dumitrescu, şeful Serviciului Urmăriri a IGPR.

„Se ia în calcul şi un omor dar e una din ipotezele cu susţinere mai mică. Noi totuşi credem că acest copil este în viaţă şi a fost dat cuiva. Ea recunoaşte dar nu putem să ne bazăm. Intelectul ei este atât de redus şi spune mereu tot altă variantă. Acum spune că la omorât şi la îngropat în cimitir, mai târziu spune că la dat cuiva dar de fiecare dată s-a dovedit că ne-a pus pe câte o pistă falsă”, a adăugat poliţistul.

Din momentul în care a revenit în sat după testul cu poligraful, Alina Suru a fost audiată în mai multe rânduri şi a fost dusă la cimitir pentru a indica locul unde spune că a ascuns copilul.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite