Magazine non-stop şi în noaptea Învierii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Botoşănenii îşi fac cumpărături la hipermarketurile din oraş
Botoşănenii îşi fac cumpărături la hipermarketurile din oraş

Nemulţumiţi că vânzările au fost cu 30% mai mici faţă de anul trecut, patronii magazinelor şi supermarketurilor au decis prelungirea programului, ca să dea lovitura pe ultima sută de metri.

Hipermarketul Kaufland este deschis vineri seară până la ora 23.00, iar mâine în intervalul 7.30-17.00. În prima zi de Paşte este închis, dar programul se reia luni de la ora 9.00 până la 17.00. Mai mult, cei care nu vor avea timp să gătească pentru sărbători, pot cumpăra bucate pascale gata preparate. De la cozonac, pască, ouă încondeiate până la salate şi carne de miel semipreparată, botoşănenii ocupaţi în această perioadă nu vor mai pierde timp în bucătărie. Masa de Paşte pentru patru persoane ajunge la 300 de lei.

Produse gata preparate
„Nu am avut timp să fac aprovizionarea de sărbători pentru că lucrez până seara târziu. Este foarte important pentru mine că au prelungit programul şi că se găsesc şi în Botoşani produse semipreparate“, a spus Simona Petrovici, agent bancar.


Program prelungit are şi supermarketul Fidelio. Toate cele cinci magazine din oraş sunt deschise sâmbătă de la ora 7.00 până la ora 20.00. Închis va fi doar duminică, iar luni programul va fi reluat de la ora 8.00 la ora 17.00. Cei care nu au reuşit să îşi facă aprovizionarea pot găsi aici produse specifice de Paşte. Un kilogram de cozonac proaspăt costă 6 lei, iar cel de pască 20 de lei.


Aprovizionarea cu pâine se va face permanent până la închiderea programului. „Am prelungit programul pentru că sunt persoane care lucrează şi 12 ore pe zi şi nu au avut timp de cumpărături. Nu mai este ca pe vremea comuniştilor când trebuia să îţi faci rezerve din timp ca să nu rămâi de Paşte fără pâine şi apă minerală“, a spus Mădălin Stemposchi, responsabil magazin.


Program prelungit vor avea şi supermarketurile Pita, Plus şi Victoria  din oraş. Mai mult, chioşcurile alimentare „Admir“  de la intersecţia străzilor dintre Calea Naţională şi Manoleşti, George Enescu, Donici, Complex Bulevard, Capăt I sau Primăverii sunt deschise non stop în noaptea Învierii.

Farmacii deschise
Sâmbătă 3 aprilie: Farmacia CITY PHARMA Str. Grivita, nr. 1, bl. 14, sc. EF, parter(0231-531394).
Duminică 4 aprilie: Farmacia Husac de pe  Calea Nationala nr. 57 (0231-515955)
Luni 5 aprilie: INTERFARM 1, Piaţa Centrlă (0231-518555)
Marţi 6 aprilie: INTERFARM 2, Str. Viilor nr.77 (0231-584849)

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite