Botoşani: Lucrările de anvelopare termică se efectuează fără autorizaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria nu controlează aceste lucrări pentru că beneficiarii scutesc municipalitatea de cheltuieli suplimentare pe care bugetul local nu le poate acoperi.

Potrivit reprezentanţilor Primăriei, peste 90 la sută dintre lucrările de anvelopare termică a locuinţelor din acest an sunt făcute fără aprobările şi autorizaţiile necesare. Perioada lungă de obţinere a certificatelor de urbanism şi autorizaţiile de construcţie a determinat beneficiarii lucrărilor să nu se mai chinuie să le obţină. Chiar dacă municipalitatea pierde şi nişte bani în cazul acestor lucrări, nimeni nu face controale.

“Nu am efectuat controale în cazul celor care-şi reabilitează termic apartamentele deoarece am considerat că aceştia au făcut un lucru util, protejand astfel blocul. De la bugetul local nu ne putem permite să reabilităm într-un timp scurt toate blocurile din municipiu”, a declarat viceprimarul Cătălin Alexa.

Nici firmele autorizate care efectuează aceste lucrări nu se mai chinuie să obţină toate autorizaţiile şi avizele necesare demarării lucrărilor. Cât timp nimeni nu îi verifică, nici nu au de ce.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite