Botoşani: Expoziţie de pictură la Judecătoria Botoşani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Botoşani: Expoziţie de pictură la Judecătoria Botoşani
Botoşani: Expoziţie de pictură la Judecătoria Botoşani

Replica unei celebre lucrări este expusă de ieri în Sala Mare  

Unul dintre cei mai cunoscuţi magistraţi botoşăneni a donat instituţiei o reproducere a tabloului „Istoria Suzanei“, inspirat dintr-o scenă biblică.

Unul dintre cei mai cunoscuţi magistraţi botoşăneni s-a gândit să umanizeze Sala Mare a Judecătoriei Botoşani. Maria Dicu a donat instituţiei o copie a celebrei picturi „Istoria Suzanei“, iar lucrarea a fost postată pe unul dintre pereţii sălii. Donaţia a coincis şi cu plecarea de la Tribunal a Mariei Dicu şi constituie un cadou de despărţire de instituţia la care a lucrat vreme îndelungată.

Tabloul original a fost realizat de pictorul german Julius Schnorr von Carolsfeld, iar copia a fost făcută de elevii Liceului de Artă Botoşani.

„Mă văd obligată să fac mai departe daruri“

„Eu, faţă de majoritatea dintre voi, nu am beneficiat doar de sprijinul familiei în formarea profesională, ci de a mai multor oameni care mi-au dăruit multe, de la afecţiune până la pregătirea profesională. Din acest motiv mă văd obligată ca şi eu, la rândul meu, să fac mai departe daruri“, le-a transmis Maria Dicu foştilor colegi.

La „vernisaj“ au participat zeci de magistraţi, grefieri şi avocaţi. Pictura reprezintă o scenă petrecută acum 2.000 de ani şi subliniază  faptul că cei care împart dreptatea pe pământ, adică judecătorii, trebuie să militeze pentru adevăr.

„Nimeni nu vine de plăcere la Judecătorie. Sunt săli reci şi impersonale. Iniţiativa mi se pare foarte bună. Măcar aşa vezi o pată de culoare care te face să treci peste probleme şi necazuri“, a spus Daniela Bunduc, pensionar. Reprezentanţii Liceului de Artă „Ştefan Luchian“ sunt mândri. „Mi se pare o idee foarte bună de a expune acolo. La expoziţii intră puţină lume. Măcar aşa pot fi promovate operele de artă“, a spus Georgiana Alexoaie, pictor.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite