Job subvenţionat de UE: Absolvenţii de liceu primesc cadou 900 de lei pentru a urma cursuri de scafandri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aceasta este cea mai inedită ofertă făcută astăzi la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi de la Botoşani. Asociaţia Natională a Scafandrilor din România este dispusă să ofere absolvenţilor  de liceu bani pentru a-i convinge să urmeze un curs de calificare în meseria de scafandru-salvamar.

Puţini tineri au fost atraşi de "Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi "organizată astăzi la Sala Polivalentă din Botoşani. Organizatorii susţin că numărul mic de absolvenţi care au venit să-şi caute un loc de muncă este datorat şi faptului că anul acesta au fost puţini cei care au şi reuşit să ia examenul de bacalaureat.

Un număr de 28 de agenţi economici care îşi desfăşoară activitatea în confecţii, construcţii, transporturi, prestări, panificaţie  şi  comerţ  au oferit 266 de locuri de muncă. În final doar cinci au  au fost angajaţi pe loc, iar alţi 87 au fost selectaţi în vederea încadrării pe viitor.

Tinerii au fost însă atraşi de o ofertă extrem de tentantă venită din partea Asociaţiei Nationale a Scafandrilor din România. Beneficiară a unui proiect  finantat din  Fondul Social European , asociaţia a selectat 16 tineri absolventi pentru a participa la cursurile organizate in cadrul Proiectului "Salvamari şi Scafandri pentru Economia Romanească" . Tinerii selectaţi vor primi pe lângă cursurile de scafandru asigurate gratuit şi câte 900 de lei lunar.

"Cursul este de trei luni şi din câte ştiu are loc la Constanţa. Ei vor avea şansa ca pe lângă calificarea într-o meserie să primească lunar şi câte 900 de lei pentru că aşa prevede proiectul european. În plus au asigutată cazarea, masa şi transportul", a spus Sorin Şologon, directorul AJOFM Botoşani.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite