Întors acasă după ce a executat 110 de zile de închisoare pe nedrept în Franţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Botoşăneanul care a fost condamnat pe nedrept de justiţia franceză pentru mai multe jafuri pe care nu le-a comis a ajuns sâmbătă acasă. La câteva zile după ce a fost eliberat din penitenciar, tânărul de 31 de ani a mai fost reţinut încă odată în Germnaia pentru că autorităţile franceze au omis să radieze mandatul internaţional prin care tânărul era căutat prin Interpol.

Marius Murariu a ajuns acasă chiar de ziua mamei sale, care a împlinit 57 de ani. După o călătorie cu autostopul care a durat nu mai puţin de nouă zile, Marius şi-a revăzut în sfârşit familia care l-a primimit cu lacrimi în ochi de bucurie. "Mi-a dat telefon cu o zi înainte şi mi-a spus că este pe drum. Nu mai ştiam nimic el de când i-au dat drumul. Parcă a ocolit Pâmântul, atât de mult a durat. Când l-am văzut parcă a intrat Dumnezeu în ogradă. Este eroul meu", ne-a spus plângând Lucreţia Murariu, mama lui Marius.

image

Ajutat de ţiganii din Franţa

Marius Murariu a fost eliberat din Penitenciarul din Lille pe 2 septembrie, după ce un avocat francez a cerut redeschiderea procesului în urma căruia botoşăneanul a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru mai multe jafrui pe care nu le-a comis. Marius a dat din nou de greu de cum a ieşit pe poarta închisorii. Nu vorbeşte franceza, iar în buzunat avea doar 110 euro cu care trebuia să ajungă acasă, în România. "Înainte să mă elibereze am luat legătura nu nişte români care erau condamnaţi acolo. Mi-au spus să caut nişte ţigani care trăiau într-o comunitate din Lille. Ţiganii s-au dovedit a fi oameni buni şi au acceptat să mă aducă în ţară cu maşina lor. Le-am spus că nu pot să le dau decât 60 de euro şi nu  am avut probleme până în Germnaia, unde am fost din nou reţinut de poliţie", ne povesteşte Marius Murariu.

image

Reţinut din nou în Germania

În Germnaia, înainte de Frankurt, la un filtru al Poliţiei tânărul din Botoşani a fost verificat în baza de date Interpol şi a fost reţinut pentru că autorităţile franceze au omis să radieze mandatul internaţional prin care era căutat şi acuzat de jaf.  "Două ore am fost reţinut până au verificat mandatul şi au văzut că este vorba de o greşeală. Era prea târziu. Când mi-au dat drumul,  ţiganii cu care trebuia să ajung în ţară erau plecaţi deja şi m-am trezit abandonat, fără un ban în buzunar. M-a luat un şofer câţiva kilometri până într-o altă parcare, după car m-a lăsat şi el. Câteva zile am mâncat şi am dormit pe unde am putut. Mi-am vândut lănţişorul de aur de la gât şi am mai făcut rost de bani. Într-un final am dat peste un şofer de microbuz din Suceava care m-a luat cu el.", explică tânărul. Impresionat de povestea tânărului, şoferul de microbuz l-a luat cu el pe botoşănean însă l-a plimbat prin toată Europa timp de patru zile. Suceveanul trebuia să ajungă mai întâi în Belgia şi Olanda pentru a lăsa nişte pachete şi apoi urma să se reîntoarcă în ţară.  

Vrea să dea în judecată statul francez şi român

Ajuns acasă, Marius Murariu vrea acum să-şi caute dreptatea în tribunale. Botoşăneanul a contactat-o pe avocata sa şi intenţionează să dea în judecată statul francez şi român şi să ceară daune civile şi morale pentru suferinţa pe care a fost nevoit să o îndure în cele 110 zile de detenţie. „ Mi-am dat seama din timpul procesului de extrădare de la Suceava că este vorba de o eroare însă nimeni nu ne-a ascultat. Datele din mandat nu corespundeau, însă procurorul  a cerut cu vehemenţă extrădarea şi punerea în executare a mandatului. Instanţa franceză se va pronunţa definitiv pe 20 septembrie asupra nevinovăţiei lui Marius. Am hotărât împreună cu el ca după această dată să deschidem acţiune de daune materiale şi morale îmotriva statului freancez şi statului român. Nu ştim ce sumă vom cere pentru că nu am decis asupra acestui aspect", a spus Daniela Lungu, avocata lui Marius  Murariu

Italienii au refuzat extrădarea lui Marius, românii au acceptat-o

Paradoxal este că Marius Murariu se afla în România în momentul când au fost comise în Franţa jafurile pentru care a fost acuzat şi condamnat. Botoşăneanul crede că o altă persoană s-a folosit de identitatea sa pentru că în 2002 i-a fost furat paşaportul, iar în Franţa nu a ajuns niciodată până să fie extrădat din România şi condamnat. Singura ţară în care Marius fost să muncească este Italia. Autorităţile din această ţară au refuzat însă să-l extrădeze pe motiv că mandatul emis de autorităţile franceze nu conţinea date certe din care să reiasă că este vorba de Marius Murariu. Întors de la muncă din Italia, la câteva ore, Marius Murariu a fost căutat de Poliţia Română  şi reţinut în baza unui mandat internaţional. „Pe 24 mai am fost luat din casă ca ultimul infractor şi dus cu cătuşe la mâni la Suceava şi extrădat apoi sub escortă în Franţa, ţară unde am fost până atunci niciodată. Am încercat să explic translatorului, care traducea în franceză, că este o greşeală, dar a râs şi mi-a spus că aşa spun toţi şi că ar fi bine să semnez repede  actele pentru că este spre binele meu", îşi aminteşte Marius Murariu.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite