Stiri din Botosani

Interese medicale de trei milioane de euro

19 martie 2010, 14:04 |  Autor: Alex Chirilă | 

Cuvinte cheie: eveniment, botosani, spital, interese, bani, maternitate,

Spitalul Judeţean se va mări cu o secţie de maternitate

Botosani

Spitalul Judeţean se va mări cu o secţie de maternitate

 

Prin această mişcare se anulează proiectul de modernizare a unităţii medicale, se pierd fondurile, iar numărul de paturi se va micşora, în detrimentul mămicilor.

Desfiinţarea Maternităţii a fost propusă după  vizita efectuată în Botoşani de către secretarul de stat Cristian Anton Irimie, de la  Ministerul Sănătăţii (MS). Dacă s-ar pune în practică această idee, atunci s-ar alege praful de proiectul de modernizare a Maternităţii, demarat în urmă cu şase luni când, CJ şi MS au semnat un contract de finanţare în valoare de trei milioane de euro.


În cazul în care Maternitatea se va transforma într-o secţie, atunci nu vor mai ajunge în Botoşani cele trei milioane de euro promise pe simplul motiv că nu mai există unitatea spitalicească.

Fonduri tentante
„Măsura, care sfidează logica şi eficienţa, deschide posibilitatea unor interese ce nu au nimic în comun cu domeniul ocrotirii sănătăţii. Este inexplicabilă această preocupare subită de a desfiinţa două spitale cu puţin timp înainte de descentralizarea ce urmează a se realiza în domeniul sanitar. Se doreşte să se facă o regionalizare, iar Suceava să devină un pol de greutate al sănătăţii din regiune. Aceste fonduri sunt foarte tentante“, a spus supărat Mihai Ţâbuleac, preşedintele CJ Botoşani. Medicii botoşăneni au tras concluzia că fondurile lor vor ajunge în judeţul vecin deoarece Cristian Anton Irimie este şeful secţiei de obstretică şi ginecologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţe Suceava.

Reduceri de paturi
„Nu ştiu ce au de gând, nu am auzit aşa ceva. Noi luptăm să primim finanţări pentru noi. Semnale de acest gen nu am primit încă“, ne-a declarat directorul Direcţiei de Sănătate Publică din Suceava, Alexandru Lăzăreanu. Maternitatea a mai funcţionat ca secţie a Spitalului Judeţean în anii ’80, însă a fost ulterior transformat în spital, datorită creşterii natalităţii.
„Cuvântul de ordine este reformă. Asta presupune dispariţia unor spitale. Toate acestea se vor face cu reduceri de paturi şi reduceri de personal. În municipiul Botoşani vor mai rămâne trei spitale: cel Judeţean, de Psihiatrie şi Recuperare“, este tot ce ne-a declarat managerul Spitalului Judeţean, medicul Cornel Enache.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole