Încă o ţeapă „Made in Africa“ la Botoşani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
El Hadji Diouf joacă fotbal din an în Paşti la FC Botoşani
El Hadji Diouf joacă fotbal din an în Paşti la FC Botoşani

La FC Botoşani a devenit regulă ca jucătorii de pe „Continentul Negru“ să fie mai mult accidentaţi

Senegalezul El Hadji Diouf a devenit indisponibil după două meciuri în care a intrat din postura de rezervă. Africanul a fost adus la Botoşani înaintea etapei a V-a. În prealabil, i s-au făcut teste medicale la Institutul de Medicină Sportivă Iaşi, dar n-a fost găsit cu vreo afecţiune. Doctorii au transmis, însă, oficialilor botoşăneni că mijlocaşul pare neantrenat de aproximativ jumătate de an.

La mai puţin de o săptămână de la transferul la echipa fanion a judeţului, a fost introdus în repriza a doua a partidei de acasă cu Farul Constanţa şi a marcat. După o săptămână a jucat puţin de jumătate de oră la Bucureşti, cu Dinamo II, după care a devenit indisponibil. Ce a păţit exact nu se prea ştie, cert este că după antrenamentul de joi, 29 septembrie, nu s-a mai pregătit cu echipa, iar la meciul de pe teren propriu cu Delta Tulcea n-a apărut nici măcar pe lista de rezerve.


African, sinonim cu accidentat la Botoşani


Înainte de a fi adus la Botoşani, El Hadji Diouf aparţinea clubului grecesc AEK Atena, dar în realitate era împrumutat în Ungaria, unde a jucat puţin. El completează fidel povestea jucătorilor africani aduşi la Botoşani, care mai mereu au fost accidentaţi ori „s-au dat loviţi“. Elocvent este exempul atacantului Hamadou Derra din Burkina Faso.


Adus la Botoşani în 2006, acesta, asemenea colegului său, a avut un debut bun, a marcat în primele etape, după care a fost mai mereu accidentat. La un moment dat a ajuns să-şi justifice neimplicarea în antrenamente şi lipsa de la jocuri prin faptul că îl strâng ghetele. A stat pe bancă aproape un an de zile pentru probleme medicale la ligamente şi când a revenit a mai evoluat câteva partide, contractul i-a ajuns la sfârşit, iar conducerea clubului nu i l-a mai prelungit. Conaţionalul său, Ibrahim Kano, fost fundaş central în perioada în care Derra e evoluat la Botoşani, a avut cam acelaşi parcurs.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite