Botoşani: Gabriela Iacobiţă Visează să arbitreze (PORTERT)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Botoşani: Gabriela Iacobiţă Visează să arbitreze (PORTERT)
Botoşani: Gabriela Iacobiţă Visează să arbitreze (PORTERT)

A intrat în lumea arbitrilor de fotbal acum doi ani şi are peste 30 de meciuri de juniori oficiate. Specialiştii spun că are şanse mari să ajungă în primul eşalon valoric din ţară.

Gabriela Iacobiţă a început să arbitreze în 2008, după ce a absolvit cursurile organizate de Asociaţia Judeţeană de Fotbal (AJF). Era pasionată de „sportul rege“ încă de mică şi se uita la meciuri împreună cu tatăl său. În liceu a făcut parte din echipa de fotbal a şcolii şi a jucat în campionatul organizat între licee. Şi-ar fi dorit să joace în continuare, la un nivel cât mai înalt, dar pentru că în Botoşani nu exista o echipă de fotbal feminin a ales să înceapă o carieră în arbitraj.

„În noiembrie 2007, m-am înscris la cursurile de arbitraj organizate de AJF Botoşani, iar după trei luni am absolvit aceste cursuri şi am devenit arbitru“, povesteşte tânăra. Iniţial, a condus la centru meciuri de juniori, după care a fost delegată la jocuri de liga a V-a şi a IV-a. „La început a fost mai greu, dar pe parcurs m-am obişnuit. Se făceau tot felul de glume. Când dădeam un cartonaş galben, unii jucători îmi spuneau să scriu şi numărul de telefon pe cartonaş sau să-l scriu pe echipament. Glume de genul acesta“, spune Gabriela.

Arbitra nu le-a spus părinţilor că s-a înscris la cursuri, iar aceştia au aflat despre viitoare carieră a fiicei lor abia când luat examenul. „Tătăl meu a dorit să vină la mai multe meciuri, dar nu am fost de acord deoarece nu voiam să audă tratamentul de care are parte fiica lui“, a adăugă Gabriela.

Vrea să promoveze în liga a III-a
Deşi are mai puţin de doi ani de când a debutat în acest domeniu, Gabriela are la activ, la doar 19 ani, peste 30 de meciuri oficiale arbitrate. Vrea să profite de faptul că FIFA şi UEFA promovează arbitrajul feminin şi visează la eşaloanele superioare. „Anul viitor mă înscriu la concursul pentru promovarea în liga a III-a. Visul meu este să ajung cât mai sus posibil. Îmi doresc foarte mult să arbitrez un meci în Liga Campionilor“, adaugă Gabriela Iacobiţă.

Câştigă 45 de lei la fiecare meci
Spune că nu a ales să practice arbitrajul pentru bani, deşi recunoaşte că în ligile superioare un arbitru poate avea venituri suficiente pentru un trai cel puţin decent.


A primit puţini bani din arbitraj, dar botoşăneanca afirmă că i-au ajuns şi nu a mai trebuit să ceară părinţilor. „La nivelul acesta se câştigă foarte puţin, dar pentru mine e suficient. De când am început să arbitrez, nu le-am mai cerut părinţilor mei niciun leu. La liga a IV-a câştig 45 de lei pentru un meci arbitrat, dar în eşaloanele superioare se câştigă mult mai bine şi chiar se poate trăi din arbitraj“, afirmă Gabriela.

Profil

NĂscută. 8 noiembrie 1990, Botoşani.
Studii. Studentă în anul I la Universitatea „Babes Bolyai“ din Cluj .
Familie. Are o soră.

Întrebări şi răspunsuri

Ai un model în arbitraj?
Nu pot să spun că am un arbitru ca model. Mă uit atentă la prestaţiile şi la comportamentul tuturor arbitrilor şi încerc să „fur“ de la fiecare ceea ce e mai bun. Mulţi spun că modelul meu este Irina Mârţ, o botoşăneancă care a ajuns un arbitru foarte cunoscut. Am urmărit-o pe Irina la mai multe meciuri, dar nu am reuşit să discut cu ea niciodată.

Este arbitrajul o meserie riscantă?
Din experienţa mea de până acum, nu este. Am fost înjurată de jucători, spectatori sau conducări de club, dar nu am fost niciodată agresată fizic. Şi jucătorii şi conducătorii au venit de fiecare dată la sfârşitul meciului şi şi-au cerut scuze pentru lipsa de cuviinţă.

Ce-i place

Este cu adevărat încântată atunci când este felicitată la sfârşitul unui meci în care a arbitrat foarte bine. „Îmi place să împac pe toată lumea, astfel încât nimeni să nu îmi poată reproşa nimic. În timpul liber, ascult muzică şi mă plimb. Ascult aproape toate genurile de muzică şi pot spune că în şcoală am şi cochetat cu această artă. De asemenea, îmi place foarte mult marea“, spune Gabriela.

Ce nu-i place

„Nu-mi place să aud comentarii răutăcioase şi fiu criticată de unii care nici măcar nu m-au cunoscut, dar în schimb îşi dau cu părerea despre mine. Nu îmi place să fiu în centrul atenţiei“, afirmă arbitra.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite