Botoşani: Gruparea locală încheie campionatul cu o victorie la Suceava

0
Publicat:
Ultima actualizare:

FC Botoşani s-a impus în ultimul meci din actualul sezon reuşind să învingă astăzi în deplasare formaţia Cetatea Suceava, prin golurile marcare de Alex Vrabie şi Andrei Porfireanu.

Sucevenii au început mai bine jocul preluând iniţiativa şi controlând mijlocul terenului. După o bară a gazdelor, în minutul 20 FC Botoşani a reuşit deschiderea scorului prin mijlocaşul Alex Vrabie. Caragea i-a pasat perfect lui Vrabie, care din şase metri la executat pe goalkeeperul gazdelor.

După primirea golului sucevenii au ieşit din nou la joc dar ocaziile clare la poarta apărată de Vasile Prisacă au întârziat să apară. Astfel, la pauză, FC Botoşani conducea pe Cetatea Suceava cu 1-0 şi se anunţa o a doua repriză mult mai disputată.

În partea secundă, la prima şansă de gol, FC Botoşani a majorat scorul la 2-0. Andrei Porfireanu a înscris din lovitură liberă de la aproape 30 de metri.Conduşi cu 2-0 pe propriul teren sucevenii s-au năpustit către poarta botoşănenilor având câteva şanse bune de a marca. Până la urmă au reuşit să înscrie cu cinci minute înainte de final prin Romaniuc care a reluat din şase metri în plasa porţii apărate de Prisacă. Finalul meciului a fost unul tensionat cu două ocazii de ambele păţi dar până la urmă s-a terminat 2-1 pentru FC Botoşani.

FC Botoşani: Prisaca - Patache, Tincu, Ov. Ciobanu, Acsinte - Vrabie, Ciornei, Ghiviziu, Caragea (70 Bejan) - Ghiceanu (46 Porfireanu), Boghian (80 Ursu). Consilier sportiv Cristi Popovici 

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite