Botoşani: Festivalul Verii, cu buget de austeritate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Botoşani: Festivalul Verii, cu buget de austeritate
Botoşani: Festivalul Verii, cu buget de austeritate

Primăria va organiza evenimentul la sfârşitul lunii viitoare, între 27 şi 30 august

Spectacolul va fi organizat în colaborare cu o firmă din Iaşi care va aduce atât berarii cât şi artiştii care vor concerta.

Botoşănenii vor avea parte şi-n acest an de un festival al verii, deşi este criză şi bugetul Primăriei este unul mai mic. Edilii locali intenţionează să apeleze la sponsorizări pentru a organiza acest festival deoarece banii alocaţi din buget sunt insuficienţi.


„Chiar dacă este criză, s-a creat o tradiţie şi botoşănenii îşi doresc să meragă la un astfel de festival. În plus, sunt mulţi care nu-şi permit să plece undeva în concediu şi un astfel de festival este bine venit. Îl vom organiza în perioada 27-30 august şi vom încheia contract cu o firmă din Iaşi care va aduce artiştii şi berarii la Botoşani”, a spus viceprimarul Florin Ghiorghiţă. Locuitorii spun că un astfel de festival trebuie organizat deoarece este unul din puţinele evenimente care se petrec anual în municipiu.

„Faţă de alte oraşe din ţară, în Botoşani sunt foarte puţine concerte şi evenimente culturale. Aşa cum se cheltuiesc zeci şi sute de milioane pe alte lucruri aşa se pot găsi bani pentru a organiza un astfel de festival”, ne-a spus Vlad Georgescu, muncitor. 


Două variante,
o singură soluţie


Edilii locali nu s-au decis în privinţa locaţiei, dar susţin că cea mai bună variantă este în zona bulevardului Mihai Eminescu, la intesecţia cu pietonalul Unirii. O altă variantă ar fi pe Calea Naţională, în zona bazarului dar principala problemă este că ar trebui închisă una dintre cele mai circulate străzi din municipiu.
 „Avem două variante pentru organizarea festivalului. Una pe Calea Naţională în zona bazarului şi cea de a doua pe bulevardul Mihai Eminescu în zona parcului. Cred că cea de a doua variantă este mai bună deoarece avem suficient loc, este şi pietonalul Unirii în zonă şi în plus nici nu blocăm circulaţia pe Calea Naţională”, a precizat primarul Cătălin Flutur.

Botoşani



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite