FCM Dorohoi a pierdut la Suceava cu tot cu fluiere şi steaguri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A doua echipă a judeţului a pierdut la limită meciul disputat în etapa a II - a noi ediţii a diviziei C. Într-o partidă disputată pe stadionul "Areni" din Suceava în faţa a aproximativ 200 de spectatori, Rapid CFR Suceava a învins cu 1 - 0 pe FCM Dorohoi.

Unicul gol al partidei a fost marcat de Plâmadă în minutul 77, care a reluat imparabil cu capul de la 11 metri. În minutul 88 gazdele au ratat cea mai mare ocazie a jocului, atunci când Bosancu a şutat de la 16 metri în bară. De altfel, jocul s-a animat pe final, în minutul 90 dorohoianul Maxim având şansa egalării în urma unui corner, chiar marcatorul Plămadă fiind cel care a reuşit să respingă şutul. La Rapid CFR Suceava au evoluat Bosancu şi Ghiviziu, care în trecut au jucat pentru FC Botoşani. Aceasta va întâlni sâmbătă la Brăneşti pe Victoria din localitate într-o partidă din liga a doua. Dorohoienii au fost încurajaţi de o galerie mică, dar inimoasă, format din 15 oameni "înarmaţi" cu fluiere şi steaguri.

Botoşani



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite