Botoşani: Drumul European 58, uitat de autorităţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Botoşani: Drumul European 58, uitat de autorităţi
Botoşani: Drumul European 58, uitat de autorităţi

Şoferii care circulă între Botoşani şi Iaşi nu scapă de gropi

Drumul care leagă Botoşaniul de Târgu Frumos a fost o prioritate pentru autorităţi doar în timpul campaniei electorale.

De mai bine de trei ani, autorităţile locale şi centrale promit că vor reabilita Drumul European 58, care leagă municipiul Botoşani de localitatea ieşeană Târgu Frumos. Deşi este cea mai circulată rută din judeţ, autorităţile nu au făcut nimic concret până acum.

Prefectul Cristian Roman recunoaşte că lucrările de reabilitare a drumului nu vor demara până la sfârşitul anului. „Din ce am discutat cu cei de la Drumuri Naţionale, în momentul de faţă se lucrează la proiectul tehnic. În cel mai fericit caz, până la sfârşitul anului se va finaliza proiectul tehnic şi se va organiza procedura de achiziţie publică. În mod sigur lucrările nu vor începe în acest an“, a spus Cristian Roman.

Nici conducerea Consiliului Judeţean nu ştie prea multe detalii referitoare la demararea lucrărilor la drumul E58. Cristian Achiţei, vicepreşedintele acestei instituţii, susţine că în momentul acesta nu se ştie nici la cât se ridică investiţia. „Nu ţine de noi modernizarea acestui drum. Noi doar putem să insistăm şi să facem presiuni la Ministerul Transporturilor pentru urgentarea procedurilor şi începerea lucrărilor. Din punctul meu de vedere nu este nicio şansă ca lucrările să înceapă în acest an. S-a tot refăcut documentaţia şi nici nu mai ştim care mai este valoarea lucrărilor ce trebuie executate“, a spus Cristian Achiţei.

Întârzierea lucrărilor stârneşte nemulţumiri în rândul şoferilor care sunt nevoiţi să circule între Botoşani şi Iaşi. Aceştia susţin că din cauza gropilor şi a denivelărilor îşi distrug maşinile. „M-am săturat de când se tot vorbeşte de drumul Botoşani-Târgu Frumos, că este o prioritate, că îl vor repara, iar drumul este din ce în ce mai prost. De aceea nu vine nimeni  să investească în Botoşani. Plătim taxe, impozite, ne cer să avem roviniete, să plătim taxe de drum, iar ei nu fac nimic“, ne-a spus Ioan Onofrei, şofer.

Promisiuni neonorate de parlamentari

Deşi în urmă cu un an drumul E58 era principala prioritate pentru toţi candidaţii la un loc în Senat sau Camera Deputaţilor, acum, cei aleşisuferă de amnezie. „Eu sunt în opoziţie. Cei de la putere să spună de ce nu au făcut. Când voi ajunge la putere promit că-l voi face“, a spus deputatul Florin Ţurcanu.

„Eu nu am făcut interpelări pe tema drumului Botoşani-Târgu Frumos, dar au făcut alţi colegi de-ai mei. Drumul este prins în programul Ministerului şi se va face, dar acum nu sunt bani“, a menţionat deputatul Costică Macaleţi.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite