Dosare penale după controlul de la „Mavromati“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Raportul Ministerului Sănătăţii la Spitalul Judeţean „Mavromati“ după controlul derulat în martie a ajuns pe masa şefilor Direcţiei de Sănătate.

„Sunt probleme cu angajările. În câteva luni, s-au făcut 174 angajări şi nu s-a respectat legislaţia. Probleme sunt şi cu achiziţia aparaturii medicale. Acest raport nu este oficial, de asta nu putem spune mai multe“, a declarat Ovidiu Mimor, şeful DSP Botoşani.


Au cerut bani pentru angajări


Directorul DSP nu a dorit să spună dacă ministerul a trasat şi dispoziţii sau a stabilit sancţiuni în urma verificărilor din martie. „La raport sunt şi declaraţii cum că directorul spitalului, Doru Muntianu, şi Gabriel Oprişanu (n.r. fostul şef al DSP), ar fi perceput anumite sume de bani pentru angajări. Ambii au dosare penale în faza de cercetare, iar declaraţiile aparţin chiar persoanelor care au fost angajate“, a declarat o persoană din conducerea Casei de Asigurări de Sănătate. Doru Muntianu este cercetat deja de Direcţia Naţională Anticorupţie.


Ancheta de la Spitalul Judeţean a fost declanşată în luna august 2009. Cercetările vizează în primul rând o serie de achiziţii şi plata unor lucrări contractate în perioada 2007-2009, în urma cărora bugetul spitalului ar fi fost prejudiciat cu circa 120.000 de lei. Atât Gabriel Oprişanu, cât şi Doru Muntianu nu au putut fi contactaţi telefonic pentru a comenta raportul ministerului.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite