Doi botoşăneni salvaţi după ce au căzut cu maşina într-un lac

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi bărbaţi, rămaşi încarceraţi într-un autoturism, care a ajuns cu partea din faţă în albia unui râu de pe raza satului Vlădeni, comuna Corlăteni, au fost salvaţi de pompieri după o intervenţie extrem de dificilă.

Întrucât de pe mal până la apă erau cca. 2 metri, salvatorii au fost nevoiţi să execute toate operaţiunile de descarcerare de pe scările din dotarea autospecialelor.
          
Apelul de ajutor a venit din partea pasagerului din dreapta şoferului, care susţinea că pe lângă rănile pe care le-au suferit în urma accidentului, sunt în pericol de a se îneca, deoarece apa ajungea la portierele din faţă. Doar intervenţia a fost contra-cronometru a echipei sosite în ajutor a salvat viaţa celor doi bărbaţi.

În urma accidentului, şoferul, în vârstă de 57 ani, a ajuns pe bancheta din spate, având picioarele prinse între scaunul din faţă şi stâlpul portierei din stânga - faţă. Pasagerul din dreapta-faţă, în vârstă de 55 ani, a rămas încarcerat pe locul său, acuzând dureri toracice.

„A fost o operaţiune extrem de dificilă, având în vedere faptul că descarcerarea s-a executat de pe scara culisabilă şi scara de fereastră, echipamentele fiind foarte greu de manevrat. Primul a fost scos pasagerul din dreapta. Pentru salvarea şoferului, am fost nevoiţi să tăiem portiera şi stâlpul din  stânga- faţă", a declarat plt. adj. Dorel Hodoroabă, şeful gărzii de intervenţie. Acţiunea a durat cca. 45 de minute. Cei doi bărbaţi sunt în acest moment sub atenta supraveghere a medicilor.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite