Botoşani: Doi tineri omorâţi de un şofer beat, alţi trei în stare gravă
0
Conducătorul auto a fost găsit după cinci ore într-un lan de porumb din apropiere. Avea o alcoolemie de 0,66 la mie.
Doi tineri au murit, iar alţi trei sunt în stare gravă, după ce în noaptea de sâmbătă spre duminică au fost spulberaţi de un autoturism condus de un şofer aflat în stare de ebrietate. Tragedia a avut loc în jurul orei 2.30 dimineaţa, la intrare în localitatea Frumuşica. Marian Damidenschi (18 ani) şi şase prieteni ai săi, cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani, au participat la manifestările dedicate zilelor oraşului Flămânzi, iar la miezul nopţii cei şapte tineri au mers la o discotecă din oraş pentru a continua distracţia.
De acolo au plecat spre casă pe jos, cale de cinci kilometri, pentru că nu au avut un mijloc de transport. La intrarea în localitatea Frumuşica, un autoturism Ford Focus s-a izbit în grupul care circula pe marginea carosabilului. Cinci din cei şapte tineri au fost spulberaţi într-o clipă şi aruncaţi la 200 de metri pe şosea. Doi prieteni, care se desprinseseră de grup, au scăpat din acest carnagiu şi au sunat la 112. La locul accidentului au sosit trei echipaje de ambulanţă şi două maşini de descarcerare ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.
A intrat pe contrasens
„Tânărul de 18 ani a fost izbit în plin. Doar picioarele i se mai vedeau pe capota maşinii. Intrase prin parbriz în maşină. Atât de mare a fost impactul“, a declarat unul dintre pompierii participanţi la intervenţie. „În urma cercetărilor s-a stabilit că Petru M., de 31 ani, din comuna Cristeşti, judeţul Botoşani, datorită vitezei excesive şi a consumului de băuturi alcoolice, a pătruns pe contrasens, unde se deplasau regulamentar două grupuri formate din câte trei persoane“, a precizat Manuela Ieremie, purtător de cuvânt al IPJ Botoşani. După ce şoferul inconştient a acroşat o tânără din primul grup, a intrat în plin şi în cel de-al doilea grup format din patru adolescenţi.
Şoferul, găsit după cinci ore
Cei patru au fost seceraţi de maşina care circula cu viteză. O fată de 15 ani şi prietenul ei în vârstă de 16 ani au fost trasportaţi în comă la Spitalul Judeţean Botoşani. Băiatul de 16 ani a murit la scurt timp de la internare. Prietena acestuia şi un alt adolescent de 16 ani au fost transportaţi de urgenţă la Clinica de Neurochirugie Iaşi.
Medicii sunt rezervaţi cu privirile la şansele lor de supravieţuire. Un alt băiat este internat la secţia de chirugie a Spitalului Judeţean Botoşani. Şoferul a fugit iniţial de la locul accidentului. A fost găsit după aproape cinci ore, în stare de şoc, la aproximativ jumătate de kilometru distanţă. Bărbatul a fost descoperit de angajaţii unei firme de tractări veniţi să ridice maşina avariată. Avea multiple leziuni, dar starea lui este stabilă momentan. Chiar şi la câteva ore de la accident Petru M. avea o alcoolemie de 0,66 la mie.
Şoferul este cercetat penal
Şoferul care a provocat teribila tragedie este cercetat penal de poliţiştii botoşăneni pentru mai mult infracţiuni, printre care vătămare corporală din culpă, conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având o alcoolemie peste limita legală şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie. Potrivit anchetatorilor, bărbatul de 31 de ani riscă între 3 şi 15 ani de închisoare.