Doctori cu care Botoşaniul se mândreşte: Tamara Ciofu, medicul pentru care profesia are o fărâmă de divinitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicul Tamara Ciofu
Medicul Tamara Ciofu

Tamara Ciofu este unul dintre doctorii care au câştigat aprecierea cititorilor, a juriului de specialitate şi a redacţiei „Adevărul" în cadrul campaniei „Doctorii cu care Botoşaniul se mândreşte". În urma voturilor, medicul s-a clasat pe locul V.

De-un sfert de veac, medicul Tamara Ciofu veghează la sănătatea micuţilor din tot judeţul Botoşani. Născută într-o familie de intelectuali din oraşul Săveni, Tamara Ciofu şi-a făcut studiile gimnaziale în Dorohoi. După terminarea clasei a IV-a, părinţii săi au luat decizia de a se muta în Iaşi pentru a-i oferi condiţii mai bune şi acces la învăţământul de calitate. Aici a urmat cursurile Liceului „Emil Racoviţă" şi s-a înscris la Institutul de Medicină şi Stomatologie.

  

Medicul Tamara Ciofu este unul dintre cei mai apreciaţi pediatri Tamara Ciofu a fost şi şefa Direcţiei de Sănătate Publică Medicul Tamara Ciofu

Click aici pentru mai multe fotografii  

Pasiunea pentru pediatrie şi-a descoperit-o în copilărie, când prezenţa medicului de familie o îngrozea. „Ştiam că medicul nostru nu vrea decât să mă facă bine, dar îmi era frică de el. De aceea, încercam mereu să ascund simptomele bolii. Nu înţelegeam pe atunci de ce nu reuşesc să-l păcălesc. Pe cât mă speria, pe atât de mult îl apreciam", mărturiseşte Tamara Ciofu. Acum 25 de ani, a absolvit Facultatea de Pediatrie. După un stagiu de trei ani la Clinica de Pediatrie Iaşi a devenit medic primar pediatru. Patru ani a fost medic de familie la ţară, în localitatea Ştiubieni, după care s-a angajat la Spitalul de Copii din Botoşani.

Eşecurile i-au marcat viaţa

Considerat unul dintre cei mai buni specialişti în pediatrie din Moldova, Tamara Ciofu şi-a câştigat acest renume prin cazurile dificile rezolvate. „Nu ştiu câţi copii au trecut prin mâinile mele. Ştiu că vedeam săptămânal vreo 200, de toate vârstele. Fiecare dintre ei mi-a marcat viaţa. Suferinţa lor a trecut prin mine", a spus medicul. Dincolo de reuşitele şi satisfacţiile carierei, Tamara Ciofu a avut parte şi de eşecuri. Prunci nevinovaţi, grav bolnavi, i-au murit în braţe. Cazul unei fetiţe de 1 an jumate, care a murit din cauza unui bob de fasole, a răvăşit-o.

Ziua de 13 mai 1999 nu a putut-o uita niciodată. „Mama a refuzat internarea, deşi fetiţa era în stare gravă. Bobul de fasole ajunsese la trahee, dar nu putea fi zărit la aparate. M-a înduplecat să o las să meargă acasă. A revenit după o oră cu fetiţa moartă în braţe. Mi-am reproşat mereu că fetiţa ar fi trăit dacă eram mai fermă şi nu mă lăsam înduioşată de acea mămică inconştientă", a declarat medicul.

După 25 de ani petrecuţi la căpătâiul micuţilor, medicul are convingerea că aceasta este menirea ei pe pământ. „Aşa mă simt mai aproape de Dumnezeu. Cred că profesiunea mea are o fărâmă de divinitate. Te face mai bun, mai tolerant şi mai puţin egoist. Este o meserie care te ajută să te speli de păcate", a mărturisit medicul.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite