Cel puţin 21 de grade sunt în camerele de detenţie. Persoanele private de libertate simt gerul doar la televizor
„ E cald şi e bine. Mai deschidem geamul să se aerisească în cameră", spun deţinuţii încarceraţi la Penitenciarul Botoşani.
Ultimele zile de ger năprasnic nu s-au resimţit câtuşi de puţin în rândul persoanelor private de libertate." Date fiind condţiile meteo, s-au luat măsuri ca deţinuţii să benficieze de tot confortul", a declarat Anna Maria Anghel, purtător de cuvînt Penitenciarul Botoşani.
Dar ce înseamnă acest confort termic. Centrala unităţii funcţionează continuu astfel ca deţinuţii să beneficieze gratuit de căldură non stop şi apă caldă de două ori pe săptămână. În camere sunt cel puţin 21 de grade, susţine conducerea unităţii. „ Consumul agentului termic a crescut cu 38% faţă de luna trecută şi cu 18% la apă", a mai spus purtătorul de cuvânt al unităţii de detenţie.
Persoanele private de libertate recunosc că au simţit gerul năprasnic doar la televizor. „ La noi este mai cald chiar decât la spital", spun deţinuţii care sunt conştienţi că mii de români suferă de frig în case în această perioadă. „ Unii de „afară" poate nu îşi permit să deschidă caloriferul pentru că nu au bani. Este cumplit dar şi nouă trebuie să ni se repecte nişte drepturi",a spus una dintre persoanele private de libertate.
Citeşte şi:
Factură record la încălzire: 3,65 de lei pentru un apartament cu trei camere din Botoşani
60% dintre clienţii societăţii de termoficare reduc consumul şi îngheaţă în case în această perioadă de teamă facturilor uriaşe la încălzire, susţin reprezentanţii asociaţiilor de proprietari. „ De luni va fi jale. Vin facturile şi îş vor pune cu toţii mâinile în cap. Cine nu a mai închis repartitoarele va plăti facturi uriaşe pentru că se înregistrează un consum mai mare cu 30% faţă de lunile trecute", a declarat Petrică Butnariu, preşedintele Federaţie Asociaţiilor de Proprietari Botoşani.



















* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.
Trimite Anuleaza