Botoşani: Mama fetiţei dispărute din Cordăreni, principalul suspect
0
În loc să anunţe Poliţia, Alina Suru a mers la Primărie să încaseze alocaţia copilului
Atât mama, cât şi mătuşa copilei au fost consultate de psihologi, iar poliţiştii susţin că femeile ascund ceva. Alina Suru încearcă să dea peste cap ancheta poliţiştilor, aruncând vina pe rivala ei în dragoste.
La cinci zile de la dispariţia Denisei Suru, fetiţa de doi ani din localitatea Cordăreni, laţul pare să se strângă în jurul celei care i-a dat viaţă. Multe dintre indiciile adunate de anchetatori duc spre Alina Suru, tânăra de19 ani care nu pare afectată de dispariţia unicului său copil.
Zâmbete în locul lacrimilor
Mama Denisei a anunţat dispariţia după mai bine de trei ore. În tot acest timp, a avut alte griji decât să-şi caute fetiţa: a dat fuga la Primărie să încaseze alocaţia şi indemnizaţia copilului.
Pentru Alina Suru, cei 800 de lei erau mai importanţi decât viaţa fiicei sale. „Vineri, pe la prânz, a venit să-şi ia banii pentru copil. Nu a spus nicio vorbă despre dispariţia fetei, deşi rudele o căutau de câteva ore. Este extrem de ciudat“, a spus Constatin Muraru, viceprimarul localităţii Cordăreni.
Banii din indemnizaţie erau ultimii pe care tânăra îi putea încasa de pe urma copilului. Cu o zi înainte de dispariţie, Denisa a împlinit doi ani şi, potrivit legii, mama nu mai primeşte acest ajutor.
Atitudinea femeii i-a şocat atât pe poliţişti, cât şi pe autorităţile locale. Nicio lacrimă vărsată care să fie credibilă, nici urmă de tristeţe sau îngrijorare. „Vineri, când toată lumea o căuta pe fată, Alina stătea rezemată de gard şi a schiţat un zâmbet“, a precizat viceprimarul Constantin Murariu.
„Nu prea sunt sincere“
Alina Suru a declarat că nu şi-a mai văzut fetiţa de vineri. „În jur de ora 8.30, m-am trezit cu ea pe deal, unde eram la desfăcat porumbul. Tatăl meu a luat-o apoi la animale, după care a lăsat-o acasă. De atunci nu mai ştiu nimic de ea“, a povestit mama.
Ultima persoană care a văzut-o pe fetiţă este mătuşa sa, Cristina Suru, o minoră de 16 ani care suferă de un handicap psihic. „M-am culcat la bucătărie şi am trimis-o la maică-sa. Nu credeam că se va pierde“, a declarat mătuşa fetiţei. Potrivit poliţiştilor, tinerele au discutat cu psihologii.
„Doi psihologi le-au intervievat pe mama şi mătuşa fetei. Primele concluzii arată că fetele acestea nu prea sunt sincere. Varianta lor nu prea stă în picioare“, a declarat Viorel Şerbănoiu, şeful Poliţiei Botoşani. Poliţiştii au scotocit toate pădurile din zonă, însă fără niciun rezultat.
Cercul suspecţilor
Vecinii Alinei susţin că bărbatul cu care aceasta trăia, Romică Câşlaru, nu vroia ca fetiţa să facă parte din relaţia lor. „Poliţia ar trebui să stea mai mult pe capul concubinului ei“, a spus Elena Apintilesă, mătuşa Alinei. Mama fetiţei susţine că ar putea fi implicată rivala sa, o tânără pe nume Oana. „Mi-a trimis mesaj pe telefon să-l las în pace, că Romică pe ea o iubeşte, nu pe mine“, a declarat Alina Suru.