Contrabandişti reţinuţi cu focuri de armă la frontiera cu Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Politiştii de frontieră botoşăneni au depistat şi reţinut doi români care transportau peste frontieră de stat peste 7.000 de pachete de tigări de contrabandă. Pentru reţinerea contrabandiştilor politiştii de frontieră au folosit armamentul din dotare fiind trase două focuri de avertisment.

Ţigările, în valoare de aproximativ 60.000 lei, au fost reţinute în vederea confiscării, iar persoanele în cauză sunt cercetate pentru contrabandă si evaziune fiscală.

Cei doi contrabandişti au fost reţinuţi ieri în timpul executarii unei misiuni de patrulare  în zona localităţii Româneşti. Grănicerii au observat în apropierea frontierei trei persoane care se deplasau dinspre malul raului Prut spre interiorul Romaniei, transportand patru colete voluminoase.

Persoanele în cauza au fost somate verbal însă au ignorat avertismentul şi au încercat să fugă profitand de terenul accidentat. Politiştii de frontieră au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare, fiind trase doua focuri de armă în plan vertical, reuşindu-se astfel reţinerea lui Ştefan B., în varsta de 20 ani, domiciliat în localitatea Stânca.

În zona unde a fost reţinut bărbatul s-au descoperit şi cele patru colete ce conţineau peste 7.000 pachete de ţigări Plugarul. În urma declaraţiilor date suspectul reţinut a fost identificat şi complicele său, respectiv Andrei C., de 26 de ani, domiciliat tot în localitatea Stânca. 

Poliţiştii de frontieră au întocmit pe numele celor două persoane dosare penale pentru contrabandă şi evaziune fiscală. Totodata au fost informate şi autoritatile de frontiera moldovene pentru cercetarea în comun a evenimentului si documentarea întregii activităţi infracţionale.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite