Consiliul Judeţean a împărţit fondul de rezervă al judeţului
0Aproape 25.000 de lei s-au împărţit astăzi pe drumuri. Alţi 40.000 de lei urmează să fie alocaţi pentru sistemul de încălzire al unei şcoli.
Două comune botoşănene urmează să intre în posesia unor sume ce au fost alocate astăzi de autorităţile judeţene din fondul de rezervă al Consiliului Judeţean.
Astfel, comunele Copălău şi Stăuceni vor primi câte 12.250 de lei pentru susţinerea unor proiecte de investiţii cu fonduri europene pe zona de drumuri.
Iniţial, suma alocată acestor două primării trebuia să fie de circa 65.000 de lei însă o situaţie urgentă apărută în comuna Păltiniş a determinat diminuarea sumei pentru cele două primării.
Restul banilor din fondul de rezervă, respectiv 40.000 de lei, vor fi alocaţi autorităţilor din Păltiniş, unde o şcoală are nevoie urgent de o centrală termică pe lemne.