Concurenţă acerbă pentru un loc în clasa I

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copiii de clasa I îşi aşteaptă învăţătorul ales de părinţii lor
Copiii de clasa I îşi aşteaptă învăţătorul ales de părinţii lor

În caz de nevoie, Inspectoratul Şcolar Judeţean va suplimenta numărul de locuri sau va înfiinţa clase noi.

Bătaia cea mai mare s-a dat la Şcolilele Generale 6, 7 şi 11. Deşi înscrierea copiilor va începe oficial de pe 3 martie, la aceste trei unităţi nu mai există niciun loc liber. „Dacă părinţii vor neapărat la noi, în loc de 25 de elevi în clasă, cât prevede normativul, o să fie 35 de elevi. Noi îi vom primi pe toţi. Dacă e nevoie, mai înfiinţăm o clasă, cum s-a mai întâmplat“, ne-a declarat Doina Fostea, directoarea Şcolii nr. 7.


În aceeaşi situaţie se găseşte şi Şcoala Generală nr. 11, unde sunt deja înscrişi peste 100 de copii pentru cinci clase. „Întotdeauna părinţii au şi opţiuni pentru un anumit învăţător. Atunci  apar clase subdimensionate la învăţătorii tineri, pe care trebuie să le completăm de la clasele învăţătorilor preferaţi de părinţi“, ne-a spus Rodica Başno, directoarea Şcolii nr. 11. În timp ce la aceste trei şcoli învăţătorii stau liniştiţi, la alte unităţi de învăţământ directorii au început să facă reclamă prin oraş pentru atragerea copiilor.

De exemplu, Liceul cu Program Sportiv a împânzit Botoşaniul cu fluturaşi în care îi îndeamnă pe părinţi să-şi dea copilul la sport. Alţi părinţi şi-au înscris copiii la şcolile din cartier din raţiuni financiare.

Speriaţi de taxe
„Nu îmi permit ca în fiecare dimineaţă să îmi duc copilul la capătul celălalt de oraş sau să plătesc toate taxele care sunt percepute de şcolile celebre. Am auzit că se plăteşte cât taxa la o facultate într-un an, ca să nu mai vorbim de cadourile pentru învăţătoare şi directoare“, a spus Georgeta Mihalcu, mama unui băieţel care va fi în clasa I la toamnă.


La nivel de inspectorat, lucrurile stau clar: părinţii îşi vor înscrie micuţii la ce şcoală doresc. „Există posibilitatea suplimentării claselor. Numărul mai mare de cereri se datorează şi faptului că unii părinţi îşi înscriu copiii la mai multe unităţi, de frică să nu rămână fără loc“, a declarat Ada Macovei, inspector general.


Decizia finală de suplimentare a claselor I se va lua pe 14 septembrie, înainte de începerea anului şcolar. „E mai dificil de lucrat cu mai mult de 24 de copii într-o clasă. Unul mai doarme, altul e mai activ. Unul manâncă, altul vrea la toaletă şi tot aşa. La clasele de peste 24 de elevi ar mai trebui încă un cadru didactic, însă ne descurcăm şi cu mai mulţi copii. Am avut şi clase în care erau 36 de elevi“, a spus o învăţătoare.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite