Comune din Botoşani fără secretari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Comuna Avrameni e una dintre acestea
Comuna Avrameni e una dintre acestea

Niciun concurent pentru posturile de secretar de comună nu a reuşit să treacă de ultimul concurs organizat în acest scop, în luna mai.

Comunele Adăşeni, Călăraşi, Broscăuţi, Mihălăşeni şi Todireni au rămas fără secretari după ce persoanele prezentate la concurs, fie au picat proba de calculator, fie au avut probleme cu cea teoretică.

Comisia de examinare a inclus jurişti specialişti ai judeţului Botoşani, ai Prefecturii dar şi ai Agenţiei Naţionale a Funcţionari Publici. În cele cinci comune activitatea specifică secretarului este derulată prin persoane delegate din aparatul primăriei, posturile fiind neocupate de 6 luni, de unu şi chiar de doi ani. Concursul se va relua, cel mai probabil în luna iulie, în funcţie de ce va stabili ANFP.

Şi comunele Albeşti şi Ripiceni au probleme cu activitatea de secretar, chiar dacă există persoane care au ocupat prin concurs această funcţie. Ambii secretari au fost cercetaţi de Comisia de Disciplină din cadrul Prefecturii din cauza îndeplinirii defectuoase a atribuţiilor de serviciu.

Pentru că nu au transmis către Instituţia Prefectului hotărârile de consiliu local şi deciziile primarului, pentru că nu ţin un registru al documentelor, nu întocmesc fişe de post şi nu evaluează persoanele din subordine conform cerinţelor legale, cei doi secretari au fost sancţionaţi cu 20% din salariul pe trei luni. Fiind la a patra mustrare de acest gen, cei doi secretari riscă, la viitoarele abateri, desfacerea contractului de muncă.

Rămâi pe botosani.adevarul.ro pentru ştiri din oraş.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite