Botoşani: Comerciant cercetat pentru încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentantul legal al unei societăţi comeciale din Botoşani este cercetat de către poliţişti pentru încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală.

În cursul zilei de miercuri, în baza unor date obţinute privind încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală, poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Botoşani au procedat cu operativitate la efectuarea de verificări la magazinul unei societăţi comerciale din municipiul Botoşani.

În timpul verificărilor, au fost identificate şi ridicate în vederea continuării cercetărilor un număr de 110 articole de îmbrăcăminte inscripţionate cu diferite mărci protejate, posibil a fi contrafăcute, în valoare totală de de 5.600 lei.

„Faţă de reprezentantul legal al societăţii au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice", a precizat Manuela Ieremie, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite