UPDATE Cod galben de ninsoare: Vezi cât ne costă primele ore de iarnă serioasă!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Toate utilajele de deszăpezire sunt pe drumurile din Botoşani. Sute de tone de material antiderapant au fost împrăştiate deja. Nota de plată pentru primele ore de deszăpezire atinge 400.000 de lei. 

ora 14.20

Până la această oră, peste 300.000 de lei s-au topit numai pe drumurile judeţene. Aici intră materialul antiderapant răspândit, motorina consumată şi plata celor 100 de drumari. Pe unele tronsoane s-a intervenit de trei ori pentru că viscolul spulberă zăpada şi o aşază la loc pe carosabil. " Patrulăm continuu ca să nu existe blocaje în trafic. Ce curăţăm, se pune la loc", a declarat Romică Caciuc, director Direcţia Drumuri Judeţene Botoşani.  În jur de 50.000 de lei s-au cheltuit la primele ore ale dimineţii şi pentru curăţarea drumurilor naţionale und intervin 17 utilaje. Alte câteva zeci de mii de lei s-au cheltuit şi pentru intervenţia din municipiul Botoşani.

ora 8.15 

Codul galben de ninsoare şi viscol a intrat în vigoare la ora 2.00. De atunci, toate utilajele de deszăpezire patrulează pe drumurile naţionale şi judeţene. „ Noi am scos 17 maşini pe traseu. Momentan nu sunt probleme. Am aruncat 120 de tone de material antiderapant dar se circulă în condiţii de iarnă", a declarat Vasile Gherase, director adjunct Secţia Drumuri Naţionale Botoşani.

În condiţii de iarnă se circulă şi pe toate drumurile judeţene unde patrulează 29 de utilaje de deszăpezire. În ultimele cinci ore s-au împrăştiat 400 de tone d ematerial antiderapant. „ Încă nu sunt probleme pentru că vântul bate cu doar 50 de km-h. Se acţionează chiar dacă ninge. Dacă se intensifică vântul vor fi probleme", a declarat Romică Caciuc, director Drumuri Naţionale. 

Unele probleme sunt la această oră în zona Săveni undevântul a format suluri de zăpadă pe şosele. Stratul de zăpadă nu depăşeşte la această oră doi centimetri. Codul galben de ninsoare se menţine până mâine la ora 18.00. Alte 29 de judeţe sunt sub această avertizare.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite