Botosani: Elevii-actori de la „Eminescu“, marele premiu la Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tinerii botoşăneni au cucerit, de la începutul acestui an, şase premii la festivalurile de teatru la care au participat.

Tinerii actori botoşăneni din cadrul Atelierului de teatru au participat în perioada 5-6 iunie la Festivalul Internaţional de Teatru pentru Liceeni „George Constantin”. Elevii Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” au făcut senzaţie în Capitală, cucerind locul I cu piesa „Şcoala lui Gufi”.


Distincţia a fost acordată de un juriu din care au făcut parte „monştri sacri” ai scenei româneşti, precum Victor Rebenciuc, Catrinel Dumitrescu, Cristian Dumitescu sau Emil Hosu. Talentaţii artişti botoşăneni au fost deasupra unor trupe de teatru venite din toată ţara, dar şi din Ungaria, Polonia, Republica Moldova sau Germania.


Tavi Costin, cel mai bun actor


„A fost foarte emoţionant momentul în care s-a decernat marele premiu al festivalului. Eu nu mă aşteptam, pentru că a fost o trupă din Bacău care a luat foarte multe premii, dar în final juriul a apreciat mai mult spectacolul nostru”, a spus Lenuş Teodora Moraru, îndrumătorul atelierului de teatru. Interpretul lui Gufi din „Şcoala lui Gufi”, a lui Bartolomeo din „The human trashcan” sau al  Doctorului Limestone din „Ventrilocul” este Octavian Costin, un adolescent extrem de talentat, care abia a terminat în acest an clasa a XI-a.


La 18 ani, Tavi a participat la peste 25 de festivaluri şi concursuri de teatru din ţară, de unde s-a întors întotdeauna cu premii. În acest an şi-a adjudecat cinci premii „cel mai bun actor într-un rol principal”. De alt-fel, Tavi nu mai este nevoit să susţină proba practică pentru admiterea la Facultatea de Teatru, datorită unuia dintre premiile câştigate. „Pentru mine teatrul nu este neapărat o meserie, ci mai degrabă un mod de viaţă. Teatrul mă ajută să mă descopăr pe mine însumi“, spune Tavi Costin.


Liceenii de la Atelierul de Teatru au adus şase trofee în vitrina Colegiului „Mihai Eminescu” numai de la începutul acestui an. De altfel, tinerii s-au întors cu premii de la fiecare festival judeţean, naţional sau internaţional la care au participat în ultima perioadă. „Pasiune, muncă, entuziasm, plăcere, talent”. Acestea sunt ingredientele reţetei de succes, deconspirate chiar de coordonatoarea „lotului”, actriţa Lenuş Teodora Moraru.


De departe cel mai bun spectacol al liceenilor este „Şcoala lui Gugi”, piesă de teatru cu care tinerii au câştigat nu mai puţin de şapte trofee. De altfel, tinerii actori l-au cucerit cu interpretarea lor şi pe Matei Vişniec, autorul operei „Ţara lui Gufi”.

Trofee obţinute în anul 2009

* Trofeul Festivalului de Teatru în limba engleză „MagicFest” (Suceava, 1-5 februarie) - „Omul-ladă-de-gunoi“ (The Human Trashcan). Marele premiu Catharsis (Bucureşti, 14-15 martie) „Şcoala lui Gufi“;
* Trofeul festivalului „Amfiteatru” (Botoşani, 4 -10 mai) – „Ventrilocul“;
* Trofeul festivalului de Teatru „Jos pălăria” (Bucureşti, 8-10 mai);
* Trofeul festivalului Lyceum ( Botoşani, 18-21 mai) - With a little help from my friends;
* Marele premiu al Festivalului internaţional „George Constantin” (Bucureşti 5-6 iunie) – „Şcoala lui Gufi“.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite