Botosani: Andrei Tcaciuc Micul Prinţ al Botoşaniului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar dacă are doar nouă ani, Andrei Tcaciuc este un adevărat artist. Băiatul cântă foarte bine la pian, dansează şi joacă teatru.

Andrei este copilul pe care orice părinte şi-l doreşte. Este cuminte, ascultător şi extrem de talentat. La doar nouă ani, Andrei are înţelepciunea unui om matur. Ştie care-i sunt priorităţile şi ce vrea să facă în viaţă. „Eu, când am să fiu mare, vreau să mă fac pilot de curse care cântă”, spune artistul pasionat de muzică şi de maşini. Andrei a început să cânte când abia împlinise doi anişori. „Îi plăcea să asculte muzică, iar melodiile care-l încântau le fredona”, îşi aminteşte Mioara Tcaciuc, mama lui Andrei. La patru ani părinţii l-au înscris la un curs de dans de societate.

Atunci şi-a dorit pentru prima dată să înveţe să cânte, să urce pe scenă şi să participe la concursuri. „Acolo veneau copii care cântau la concursuri. Practic el a solicitat să cânte pe scenă, iar noi, ca părinţi, am căutat să-i îndeplinim dorinţa şi am luat legătura cu doamna Cristina Roşu, care i-a cizelat vocea”, mai spune mama artistului. Andrei este unul dintre primii membri ai grupului „Vivat Veselia“. „Este un copil sensibil, dornic să înveţe cât mai mult. Face parte din grupul „Vivat Veselia“ încă de la înfiinţarea lui, iar recent s-a alăturat grupului şi surioara sa mai mică, Ioana”, spune Cristina Roşu, preşedintele Asociaţiei „Vivat Veselia“. La şase ani, Andrei a urcat pentru prima oară pe scenă. Prima reprezentaţie în faţa unui public i-a creat mai multe emoţii mamei, decât băiatului.

Are un palmares de invidiat

Deşi are numai nouă ani, Andrei are realizări cât alţii în zeci de ani. În 2006, a participat la concursul de muzică „Micul Prinţ”, unde a obţinut premiul cel mare şi trofeul. Au urmat o serie de concursuri şi festivaluri de muzică pentru copii de unde nu a venit niciodată cu mâna goală. „Am participat la competiţiile «Ghiocelul de Argint», de la Bârlad şi «TI AMO», de la Oneşti, în anul 2007 şi am luat premiile speciale”, şi-a amintit Andrei. Anul trecut a convins juriul de la concursul „Mini Mister”, obţinând cel mai bun punctaj şi câştigând titlul de „Mini Mister”, la categoria 7-8 ani.

În afară de pian, canto şi dans de societate, Andrei ia şi lecţii de actorie, tot la Asociaţia „Vivat Veselia”. „A început să ia lecţii de actorie unde-i sunt cizelate calităţile artistice. Îl vom susţine pe drumul ales şi sperăm să devină un solist renumit în muzică uşoară  românească. Muzica este pasiunea lui”, a mai spus mama artistului.

Profil
Născut
4 ianuarie 2000, Botoşani

Educaţie
Elev al Liceului de Arte „Ştefan Luchian”

Experienţă
a început să cânte de la patru ani

familie
are o soră mai mică

Întrebări
şi răspunsuri

Când ai urcat prima dată pe scenă?
A. T.: Prima dată am urcat pe scenă când aveam şase ani. Era un spectacol la Casa Sindicatelor dedicat Zilei de 8 Martie. Mama, care era în sală, avea mai multe emoţii decât mine.

Tu faci foarte multe. Mai ai timp să te joci?
 A. T.: Acum, în vacanţă, este mai bine. Dar, chiar dacă am câte o oră de canto, pian şi actorie, îmi găsesc timp pentru calculator şi maşini. În timpul şcolii trebuie să mai şi învăţ.

ce-i place
Lui Andrei îi place foarte mult să asculte muzică, să cânte şi să danseze. Maşinile şi jocurile pe calculator sunt alte două mari pasiuni ale artistului.

ce nu-i place
Băiatului nu-i place să stea degeaba. Îşi găseşte mereu ceva de făcut pentru a-şi ocupa timpul liber. De aceea s-a şi apucat să facă actorie.


 

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite