Botoşaniul scos în lume de Orchestra „Mugurelul” şi Formaţia „Mărgineanca”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Artiştii componenţi ai celor două ansambluri au reprezentat cu cinste judeţul Botoşani şi folclorul specific zonei Botoşanilor şi s-au întors acasă cu locul I de la un festival la care s-au adunat cei mai buni artişti de muzică populară din ţară.

Orchestra „Mugurelul" a Clubului Copiilor Dorohoi, sub conducerea  profesorului Marcel Dupu, în parteneriat cu Formaţia de dansuri „Mărgineanca" a Casei de Cultură a Sindicatelor „Nicolae Iorga" Botoşani, sub conducerea directorului Valentin Rău, a adus o bilă albă Botoşaniului prin prestaţia avută la un festival naţional.  

Este vorba despre Festivalul Naţional al Ansamblurilor Folclorice ale Copiilor şi Tinerilor „Dorna, plai de joc şi cânt", ediţia a III-a, desfăşurată în perioada 20-22 iulie.

La competiţia organizată de Primăria Vatra Dornei împreună cu Inspectoratul Şcolar Suceava şi Clubul Copiilor şi Elevilor de la Vatra Dornei au participat zeci de grupuri din diferite colţuri ale ţării. Juriul a decis ca premiul I să ajungă la Orchestra „Mugurelul" şi Formaţia „Mărgineanca" care au prezentat un moment din spectacolul „Nuntă botoşăneană".

Tot în cadrul acestui festival, Fanfara „Mugurelul" de la Dorohoi a obţinut premiul III iar premii speciale s-au acordat Grupului vocal „Mugurelul" şi artiştilor Iulian Cojocaru şi Lucian Telibal. Coordonatorii formaţiilor, respectiv Marcel Dupu şi Valentin Rău, au fost răsplătiţi cu diplome de excelenţă.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite