Botoşani: Tânără medaliată în Germania de Universitatea „A.I. Cuza“ Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antonia Olariu este o fostă absolventă a universităţii ieşene şi a primit Diploma de Onoare și Medalia Aniversară ale Universității Al.I.Cuza din Iași pentru ajutorul acordat studenţilor şi cercetătorilor români din Germania.  

Antonia Olariu(32 ani) a absolvit Facultatea de Litere (specializarea germanistică şi hispanistică) a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi. În anul 1998, Antonia Olariu a primit o bursă universitară şi s-a stabilit  la Konstanz , în Germania, unde a urmat un al doilea studiu de predare a limbii germane, precum şi o serie de specializări postuniversitare în socio-lingvistică.  În ultimii 10 ani, s-a specializat în domeniul integraţional şi este în principal lector de limba germană dar şi traducător, referent pentru asistenţa cercetătorilor internaţionali, coordonator de cursuri de limba germană, autoare de articole pe tematica interdependenţei dintre limba a doua şi identitate precum şi doctorand  în literatura interculturală.

Luna trecută, Antonia Olariu a fost distinsă cu Diploma de Onoare în numele Biroului Senatului Universităţii ieșene, semnată de rectorul Vasile Işan şi cu Medalia Aniversară a 150 de ani de la înfiinţarea acestei universități, ca recunoaștere a contribuţiei sale  la „dezvoltarea relaţiilor de colaborare dintre Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi şi Universitatea din Konstanz" cât a întreagii sale activități pe bază de voluntariat dedicată „consolidării relaţiilor interculturale şi integrării europene" ca președintă a Societății Germano-Române Bodensee su sediul în Konstanz. Distincţiile au fost acordate în cadrul unei reuniuni a studenţilor români şi germani, participanţi la parteneriatul universitar ce funcţionează din 1994.

Acordarea acestor distincţii a constituit, pe de o parte, o recompensă simbolică pentru un angajament exemplar pe bază de voluntariat în domeniul intercultural,  iar pe de altă parte, un semnal al importanţei ce se acordă în prezent fenomenului de integrare europeană.

Diploma acordată de universitatea ieşeană vine după ce Primăria din Konstanz i-a acordat Antoniei Olariu în decembrie 2010 distincţie pentru eforturile depuse în domeniul intercultural, cu predilecţie în integrarea străinilor în calitate de şef al Societății Germano-Române Bodensee. Diploma ieşeană face referire şi la acest eveniment, realizându-se aşadar  o  recunoaştere bilaterală a acestor eforturi, atât de către partea germană cât şi de către cea română.

Botoşani

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite