(VIDEO)Reţea de evazionişti cu alcool, anihilată de poliţişti: Unul dintre suspecţi a încercat mituirea poliţiştilor în timpul percheziţiei!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Botoşani: Probe din alcoolul confiscat au fost duse la analiză
Botoşani: Probe din alcoolul confiscat au fost duse la analiză

Aproape 25.000 de litri de băuturi spirtoase au fost confiscate în timpul celor 26 de percheziţii care au avut loc în tot judeţul. Cei 21 de suspecţi sunt acum audiaţi de procurori şi riscă până la 8 ani de puşcărie pentru evaziune fiscală. Descinderile continuă şi la această oră.

În această după amiază, magistraţii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani au dispus reţinerea pentru 24 de ore a cinci din cei 21 de inculpaţi ridicaţi de mascaţi.

Aceştia vor fi prezentaţi mâine în faţa judecătorilor cu propunere de arestare preventivă pentru evaziune fiscală şi producerea, deţinerea şi comercializarea de produse accizabile.

Toţi cinci sunt din municipiul Botoşani şi au vârste cuprins eîntre 27 şi 46 de ani. Ei sunt administratori de firme, distribuitori ori simpli angajaţi ai unor societăţi. Ceilalţi 16 inculpaţi sunt cercetaţi în stare de libertate.

Ora 14.10

Din culisele anchetei

Evazioniştii erau extrem de bine organizaţi. Îşi luau tot timpul măsuri de precauţie şi niciodată nu transportau o cantitate mare de alcool pentru a evita confiscarea lui. Băuturile erau transportate cu portbagajul după ce se asigurau că pe traseu nu sunt filtre ale Poliţiei sau Gărzii Fiananciare.  „În timpul supravegherii am constatat că o parte dintre ei îşi luat chiar măsuri de contrafilaj. Lucrau foarte prudent, unii având în spate mici afaceri care să le acopere veniturile. Nu excludem spălarea de bani prin intermediul acestor afaceri." A declarat Cristian Popovici, prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani.

Ora 14.00

Cea mai mare cantitate de băuturi spirtoase ridicată dintr-o singură locaţie este de 700 de litri. Ancheta este în derulare iar procurorii nu au putut face public numele societăţii de unde a fost ridicată marfa. „Sistemul era simplu. Cel mai probabil cumpărau alcool de 90 de grade, îl diluau şi puneau arome după care îl vindeau în baruri şi magazine la pahar" a mai spus prim procurorul Cristian Popovici.

Ora 12.30

Tupeu de evazionist...

 Unul dintre inculpaţi a oferit poliţiştilor 1000 de lei în timpul percheziţiei ca aceaştia să " uite" de alcoolul şi ţigările descoperite. " Persoana este cercetată şi pentru dare de mită" a declarat cms. Dumitru Aioanei, şeful Serviciului de Investigaţii Criminale.

ora  12.OO

Acţiunea de astăzi este pregătită de patru luni. 49 de poliţişti de Judiciară, opt comisari ai Gărzii Financiare coordonaţi de procurori de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani au descins în această dimineaţă concomintent în 26 de locaţii din tot judeţului. S-a acţionat atât în municipiul Botoşani cât şi în localităţile Ungureni, Răchiţi şi Corlăteni.

21 de inculpaţi ridicaţi cu mandat şi audiaţi...

Scopul percheziţiilor a fost acela de combatere a evaziunii fiscale în cazul afacerilor cu alcool. De altfel, anchetatorii aveau formaţii că se produce şi distribuie alcool cu o concentraţie dde 18-23 de grade în barurile din sate dar şi în oraş. „ În locaţiile percheziţionate au fost confiscată cantitatea de 24.533 de litri de băuturi spirtoase. Vloarea prejudiciului stabilit de Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni vamale Botoşani este de 151.381 lei. În locaţiile percheziţionate au fost identificate şi ridicate  2 instalaţii artizanale pentru procesarea şi îmbutelierea băuturilor spirtoase, 846 Pet-uri a câte cinci litri, peste 3000 litri băuturi spirtoase, peste 21.000 de ţigarete d econtrabandă"  a declarat Cristian Popovici, prim procuror Parchetul de pe lângă tribunalul Botoşani. 

21 de persoane au fost ridicate de poliţişti şi sunt acum audiate. Toţi sunt acuzaţi de evaziune fiscală şi riscă până la 8 ani de puşcărie. Descinderile continuă la această oră.

ora 10.00

Vizaţi sunt producătorii şi comercianţii de alcool din judeţ.

"Deocamdată nu a fost reţinută nicio persoană. Se fac cercetări în continuare", a declarat şeful Serviciului de Investigare a Fraudelor, Dumitru Aioanei.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite