Botoşani: Ucigaşul cu HIV scapă de acuzaţia de crimă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Irina Huţanu a murit după ce fost infectată cu HIV/SIDA de Valentin C.
Irina Huţanu a murit după ce fost infectată cu HIV/SIDA de Valentin C.

Aceştia vor cere Minis-terului Justiţiei modificarea legii care nu prevede moar-tea persoanei infectate ca circumstanţă agravantă a infracţiunii de trasmitere voluntară a bolii

După două luni de anchetă, procurorii par să fie bătuţi cu propriile arme. Ei au reuşit să demonstreze că Valentin C. (37 ani) şi-a ucis soţia infectând-o cu HIV, dar nu-l pot trage la răspundere pentru omor pentru că legea nu le permite.

„Se pedepseşte doar transmiterea în mod voluntar a unei boli fără să se ia în calcul şi moartea persoanei infectate cu HIV, ca în cazul de faţă. Prin urmare, inculpatul va fi trimis în judecată doar pentru comiterea infracţiunii de transmitere a bolii, pedepsită cu închisoare de la 5 la 15 ani“, a declarat Titiana Ungureanu, prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani.

Ar putea scăpa de puşcărie

Rechizitoriul a fost finalizat, iar inculpatului i-au fost aduse la cunoştinţă acuzaţiile.  Arestat preventiv de pe 15 octombrie şi încarcerat la Poliţia Botoşani, Valentin C. va ajunge luni în faţa judecătorilor de la Tribunal. „Nu este exclus să aflăm că va ajunge într-un spital din sistemul penitenciar. Judecătorii decid acest lucru“, a mai spus procurorul de caz. Pe 10 decembrie, Valentin C. va fi judecat şi în dosarul privind incendierea bisericii „Izvorul Tămăduirii“ în care este acuzat de distrugere.

Vestea că botoşăneanul nu este acuzat de uciderea Irinei Huţanu (41ani) a ajuns şi la urechile foştilor socri. Oamenii sunt convinşi că bărbatul care le-a băgat fiica în mormânt nu va scăpa de pedeapsa divină. „Mult nu mai are de trăit. Are grijă de el Dumnezeu!“, a spus Mihai Huţanu, fostul socru al lui Valentin C. Cazul femeii ucise prin infectarea cu HIV ar putea duce la schimbarea legislaţiei. Procurorii vor înainta zilele acestea o propunere Ministerului Justiţiei privind modificarea actualei legi care nu ia în calcul moartea persoanei infestate cu HIV ca circumstanţă agravantă a infracţiunii de trasmiterea în mod voluntar a bolii.

Irina Huţanu era însărcinată în luna a patra când a aflat că este bolnavă de SIDA, boală pe care soţul ei i-a transmis-o intenţionat. Femeia era asistent social şi a murit în luna august din cauza complicaţiilor cauzate de boală, pe fondul unui organism slăbit de naşterea prin cezariană. În urma ei a rămas o fetiţă care a avut norocul de a fi sănătoasă.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite