Botoşani: Trafic dat peste cap de un crater de 7 metri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Maşinile grele sunt direcţionate pe alte străzi, care încep să se surpe deja sub greutatea TIR-urilor.

Craterul de peste şapte metri adâncime apărut în primele zile ale anului acesta pe strada Petru Rareş nu a fost acoperit nici în prezent.La vremea respectivă autorităţile au promis că vor astupa gaura în două săptămâni, promisiune neonorată însă. Au venit experţi, şi-au dat cu părerea, dar lucrările efective n-au început nici în prezent.

„Am luat măsuri de stabilizare a malurilor pentru ca cele două case aflate în pericol să nu fie afectate.  Am efectuat expertizarea tehnică. Suntem în faza de contractare a unui constructor. Sperăm să avem şi soluţia financiară cât mai repede. În maxim două luni de la începerea lucrărilor se va redeschide strada“,  a precizat Cătălin Fetcu, directorul tehnic al Nova Apa Serv.

Asta înseamnă că strada va fi redată traficului la mijlocul lunii mai. În prezent, maşinile sunt redirecţionate  pe celelalte artere ale centurii sau pe străzile adiacente. „Eu locuiesc pe Bucovina. Tirurile vin pe acelaşi traseu, iar când ajung pe Petru Rareş, se întorc şi merg pe Nicolae Iorga şi bulevard, chiar dacă nu este centură“, a precizat Ionuţ Dumitrescu, locatar al cartierului Bucovina.

Pentru a putea tranzita oraşul, şoferii de TIR aleg străzi care nu sunt construite pentru a permite traficul greu, lucru ce va deteriora în timp arterele folosite în prezent. Edilii locali ridică din umeri pentru că nu au rute ocolitoare nici măcar pe segmentul de centură practicabil în acest moment.
Bătăi de cap tot anul

„Traficul ar trebui reglat din indicatoare de cei de la edilitare. Chiar dacă aducem tot traficul greu pe porţiunea de centură practicabilă, oferim scuză constructorului să nu îşi facă treaba cum trebuie pentru că nici pe Împărat Traian lucrările nu sunt recepţionate“, a precizat viceprimarul Cătălin Alexa. Chiar şi după terminarea lucrărilor de refacere a căminului de colectare a apei, strada va deveni practicabilă abia după intervenţia drumarilor, iar compactările din zonă vor da bătăi de cap cel puţin un an.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite