Botoşani: Tânăr de 17 ani, arestat pentru infracţiuni în lanţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Minorul a fost reţinut şi se află în arestul Poliţiei. Magistraţii au dispus arestarea preventivă pentru furt calificat.

A. Şancar este acuzat de mai multe furturi comise în ultimele zile împreună cu doi prieteni ai săi. Ultima infracţiune a fost comisă în weekend când a spart un autoturism parcat pe o stradă din municipiu şi a furat un portmoneu în care se aflau acte şi carduri bancare.

După modul de acţionare, poliţiştii şi-au dat seama că tot el este cel care, la sfârşitul lunii octombrie, i-a furat unui copil de 14 ani telefonul mobil sub pretextul că trebuie să apeleze un prieten. „Tânărul de 17 ani a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi sesizarea instanţei de judecată în vederea luării faţă de acesta a măsurii arestării preventive" se arată într-un comunicat al Ijp Botoşani.  Judecătoria Botoşani a emis pe numele acestuia un mandat de arestare preventivă pentru 19 zile.

Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite